Incendiu la căminul Universităţii de medicină Carol Davila. Opt persoane, evacuate
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la căminul studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", opt persoane fiind evacuate, mai multe echipaje de pompier au intervenit pentru stingerea focului, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.
Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, incendiul a izbucnit într-o cameră din căminul studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, scrie Mediafax.ro.
Fumul s-a degajat la etajele superioare ale clădirii, au informat pompierii.
"Opt persoane au fost evacuate, două tinere au avut nevoie de îngrijiri medicale, li s-a administrat oxigen prin mască, având o stare stabilă, una dintre ele a refuzat să fie transportată la spital", a declarat Daniel Vasile purtătorul de cuvânt al ISU.