MENIU

Incendiu într-o localitate din Vâlcea. Arde un depozit de gunoi VIDEO

Ard 400 de mp din dpozitul de gunoi de la fermă. Foto/Captură video

Un incendiu a izbucnit, miercuri, în localitatea Bălceşti din Vâlcea, la un depozit de gunoi ce aparține de o fermă de creștere a păsărilor.

Potrivit ISU, efectivele pompierilor au fost suplimentate si a fost solicitat  administratorului depozitului sprijinirea intervenției cu mai multe utilaje (cisterne cu apă şi buldoexcavatoare) pentru dislocarea gunoiului şi crearea unor perdele de apa pentru stingerea focarelor.

Focarele se manifestă în profunzimea stratului de gunoi, gros de aproximativ 2-3 metri, pe o suprafaţă de aprox. 400 mp.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sorin Albinaru, a precizat că sunt mai multe focare în profunzimea stratului de gunoi pe o suprafaţă de circa 400 de metri pătraţi, în zonă fiind trimise mai multe echipaje de pompieri şi patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, fiind solicitat totodată şi sprijinul angajaţilor societăţii care administrează depozitul.

"Forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drăgăşani şi ai Gărzii de Intervenţie Măciuca intervin pentru stingerea incendiului cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, iar din partea societăţii se intervine cu două buldoexcavatoare, două basculante, două tractoare cu remorcă şi şase lucrători ai societăţii, care acţionează pentru dislocarea gunoiului şi crearea unor perdele de apă pentru stingerea focarelor. Focarele se manifestă în profunzimea stratului de gunoi, gros de aproximativ 2-3 metri, pe o suprafaţă de aproximativ 400 metri pătraţi", a transmis reprezentantul ISU Vâlcea.

Pompierii au mai anunţat că nu sunt victime.

Mai multe articole despre:
incendiu valcea depozit gunoi