Incendiu devastator într-o localitate din Giurgiu. Ard 42 de hectare de pădure VIDEO
Un incendiu de vegetaţie uscată a cuprins, sâmbătă, 40 de hectare de lizieră şi pădure şi două hectare de mirişte, în zona păduri Bălănoaia din judeţul Giurgiu.
Din cauza suprafeţei mari afectate şi a faptului că intervenţia a fost îngreunată din cauza vântului care propaga flăcările, pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu au fost chemaţi din timpul liber pentru a participa la acţiunea de stingere.
„Aproximativ două ha de mirişte de grâu şi circa 40 de ha de litieră au ars, în această după-amiază, în pădurea Bălănoaia. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu şi Punctului de Lucru Călugăreni, cu patru autospeciale de stingere şi o cisternă. Aceştia au fost sprijiniţi de personalul Ocolului Silvic Giurgiu. Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent la mirişte, vegetaţie uscată, dar şi în interiorul pădurii, în mai multe focare, arderea fiind întreţinută de vânt. În unele dintre locuri accesul cu autospeciale nu s-a putut realiza, flăcările fiind stinse pompieri şi de personalul silvic, cu ajutorul lopeţilor speciale şi al stingătoarelor”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, sâmbătă seară.
Din cauza suprafeţei mari pe care s-a extins focul, în zonă împădurită, personalul a fost suplimentat şi au fost alertaţi pompieri din cadrul ISU Giurgiu aflată în timpul liber.
Primele concluzii ale specialiştilor arată că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un foc în aer liber lăsat nesupravegheat.
Pompierii atrag din nou atenţia asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile poate avea consecinţe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât şi asupra proprietăţii sau chiar vieţii oamenilor.