MENIU

Incendiu de proporţii la hidrocentrala Porţile de Fier I: un tansformator electric a luat foc- VIDEO

Un incendiu a izbucnit, joi seara, în localitatea Gura Văii, județul Mehedinți, la un transformator electric aparținând de Hidrocentrala Porțile de Fier 1.

UPDATE - Incendiul a fost stins. Din fericire, nu exista victime.

UPDATE 22:10 - Întrucât temperaturile în zona de intervenție sunt foarte ridicate, echipajele de stingere acționează pentru răcirea întregii zone,  astfel încât să fie evitată reaprinderea uleiului din transformator.

UPDATE 21:50 - Incendiul este localizat, flăcările sunt în regresie.

Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la fața locului au fost alocate 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Potrivit ISU Mehedinți, incendiul se manifestă violent, cu flacără deschisă.

Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la fața locului au fost alocate 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. 

De asemenea, în sprijinul echipajelor mehedințene s-a dispus suplimentarea forțelor de intervenție cu 1 autospecială de stingere de la ISU Caraș-Severin, 2 autospeciale de stingere de la ISU Dolj, 1 autospecială de stingere de la ISU Gorj și o autospecială cu pulbere de la ISU Timiș.

La acest moment, nu ar fi persoane surprinse.

Mai multe articole despre:
incendiu gura vaii incendiu portile de fier