MENIU

Încă un inconștient pe șosele: prins drogat și fără permis la volan

Foto/Arhivă

O posibilă tragedie ca la 2 Mai sau Popești Leordeni a fost evitată în ultimul moment de polițiștii din Baia Mare, care au depistat un individ drogat și fără permis la volanul unei mașini.

”Poliţiştii din Baia Mare, au oprit în trafic un autoturism care circula pe bulevardul Regele Ferdinand, intersecţie cu strada Păşunii. La volan a fost identificat un bărbat de 32 de ani din Baia Mare şi, în urma verificărilor,  s-a constatat că acesta avea exercitarea dreptului de a conduce suspendat”, a transmis, joi seară, IPJ Maramureş.

Sursa citată a precizat că poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Totodată, bărbatul a fost testat în vederea depistării consumului de substanţe interzise, rezultatul fiind pozitiv.

”Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge şi urină. În continuare, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore a bărbatului de 32 de ani,  sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, a mai transmis sursa citată.