MENIU

Încă un caz ”George Floyd” în SUA - tânăr mort după ce a fost SUFOCAT de polițiști

Intervenția brutală a poliției, în SUA

Încă un american a murit la fel ca George Floyd. De data aceasta este vorba despre un cetățean hispanic. Bărbatul a fost imobilizat de mai mulți agenți, iar unul dintre ei i-a ținut genunchiul pe gât mai multe minute până când a observat că nu mai respiră, relatează Realitatea Plus. 

Bărbatul a murit pe 19 aprilie, în statul California. Momentul a fost surprins de camera de corp a unuia dintre polițiștii implicați în intervenția brutală, iar autoritățile au publicat acum imaginile.

Victima, pe nume Mario Gonzalez, avea doar 26 de ani. El a fost surprins de agenți într-un parc public și pus la pământ după ce a refuzat să se legitimeze. Ca în cazul lui George Floyd, unul dintre agenți l-a apăsat pe gât cu genunchiul până când bărbatul nu a mai mișcat.

Cei trei agenți au fost trimiși în concediu plătit în perioada investigațiilor. 

Recent, polițistul care l-a ucis pe afro-americanul George Floyd a fost găsit vinovat și va sta după gratii cel puțin 12 ani.

Atenție, imaginile au un puternic impact emoțional!