Încă un azil al groazei descoperit în România: percheziții și cercetări efectuate de poliție, după ce un bărbat a murit
Poliţiştii din Piteşti au efectuat percheziţii domiciliare, dar şi la punctele de lucru ale unor persoane juridice, după ce un bărbat cu mobilitate redusă a murit într-un azil, cercetările fiind efectuate în acest caz pentru ucidere din culpă şi abuz în serviciu, informează, miercuri, IPJ Argeş.
"La data de 23 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti - Biroul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară în localităţile Piteşti, Curtea de Argeş, Ştefăneşti şi Albota, la sediile sau punctele de lucru ale unor persoane juridice şi la locuinţele unor persoane fizice, cercetate într-un dosar penal privind inacţiune în asigurarea îngrijirilor medicale şi igienei unei persoane internate într-un azil de bătrâni, respectiv omisiuni în solicitarea intervenţiei medicale de urgenţă, fapt ce ar fi condus la decesul unui bărbat, cu mobilitate limitată, în vârstă de 56 ani, din Piteşti", precizează reprezentanţii IPJ Argeş.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri cu valoare probatorie şi sisteme de calcul.
De asemenea, a fost dispus transportul la spital pentru trei persoane. Două persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş şi ai Direcţiei de Sănătate Publică.
La activităţile de percheziţie au participat peste 30 de poliţişti argeşeni din structurile de investigaţii criminale, ordine publică, de investigare a criminalităţii economice, criminalistică, dar şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş.