Încă o țară din UE ar putea introduce OBLIGATIVITATEA vaccinării anti-Covid: Nu este exclusă nici CARANTINA generală
Slovacia, a treia cel mai puțin vaccinată țară anti-Covid din Uniunea Europeană, după Bulgaria și România, ar putea introduce vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 pentru vârstnici. Un anunț în acest sens a fost făcut chiar de premierul Eduard Heger, care a precizat că "vaccinarea obligatorie a persoanelor cu vârsta de peste 65 sau 60 de ani ar fi ideală". Potrivit lui Heger, o decizie în acest sens va fi luată de experți.
„Pentru mine vaccinarea obligatorie a persoanelor cu vârsta de peste 65 sau 60 de ani ar fi ideală. Depinde de experți. Cred că și în cazul celor de peste 50 de ani, dar haideți să așteptăm să văd ce spun experții”, a spus șeful Executivului de la Bratislava.
Pe lângă obligativitatea vaccinării vârstnicilor, autoritățile iau în calcul și alte măsuri, în ideea de a stopa răspândirea noului coronavirus. O variantă luată în calcul, spune premierul slovac, vizează o nouă carantină generală pentru întreaga populație. Măsura ar putea fi impusă dacă noile restricții adoptate de guvern săptămâna trecută nu vor avea rezultatul scontat.
Declarația șefului Guvernului slovac vine în contextul în care țara sa se confruntă cu cel mai grav val al infectărilor cu COVID-19 de la izbucnirea pandemiei.
Sistemul medical este în pragul colapsului, și asta atât ca urmare a lipsei de personal, cât și pentru că au rămas fără paturi echipate cu ventilatoare, ceea ce înseamnă că medicii trebuie să trieze din cazurile grave de COVID-19.
Din informațiile oficiale, peste 70% din pacienții care necesită acum spitalizare nu s-au vaccinat anti-Covid.