Încă două localități de lângă București intră, din această seară, în carantină. Orașul Otopeni, la un pas de a fi ÎNCHIS
Otopeni este la un pas de carantină! Orașul în care se află cel mai mare aeroport al României ar putea fi închis din cauza numărului mare de infectări. Asta în condițiile în care tot mai multe localități de lângă București sunt izolate. Chiajna și Bragadiru, ambele lipite de Capitală, vor intra în lockdown în această seară.
S-a decis intrarea în carantină a încă două localități de lângă Capitală - Chiajna și Bragadiru - după ce, de astăzi, s-au introdus aceleași restricții pentru Berceni și Clinceni. Situația este gravă în tot județul Ilfov, unde multe dintre localități au peste 7 infectări la mia de locuitori.
"In urma analizei de risc, in baza Hotararii Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta emisa la propunerea Directiei de Sanatate Publica a judetului Ilfov, tinand cont de evaluarea epidemiologica avizata de catre Institutul National de Sananatate Publica, seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta a emis astazi, 20.11.2020, ordinul de carantinare zonala, timp de 14 zile, pentru orasul Bragadiru, cu satul apartinator Bragadiru, Judetul Ilfov, respectiv ordinul de carantinare zonala, timp de 14 zile, pentru comuna Chiajna, cu satele apartinatoare Chiajna, Dudu si Rosu, Judetul Ilfov", se arata intr-un comunicat al CJSU Ilfov.
Carantina intra in vigoare astazi, 20.11.2020, de la ora 22:00.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a propus carantinarea oraşului Bragadiru şi comunei Chiajna începând de vineri, de la ora 22,00, a declarat pentru AGERPRES prefectul judeţului Ilfov, Daniel Zamfir.
"Aseară a avut loc şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ca urmare a propunerii înaintate de DSP Ilfov şi cu avizul INSP prin care am propus măsura carantinării zonale pentru oraşul Bragadiru şi comuna Chiajna. Noi am făcut propunerea ca de astăzi, la orele 22,00. Urmează ca şeful DSU să emită ordinul de carantinare zonală care va fi publicat în Monitorul Oficial", a precizat prefectul.
Alte 2 localități de lângă București au intrat în carantină! Este vorba despre Berceni și Clinceni, două dintre cele mai importante comune din Ilfov. De altfel, situația este gravă în tot județul care înconjoară Capitala. Rata de imbolnavire a trecut de 7 infectari la mia de locuitori în multe dintre localitățile de la periferia Bucureștiului.
Comunele Berceni și Clinceni intră în carantină, după ce acolo rata de infectare a trecut de 10 la mia de locuitori.
Se merge pe același scenariu ca în cazul localității Ciorogârla, carantinată săptămâna trecută.
Alte 11 localități sunt într-o situație dificilă și la un pas să ajungă la 10 infectați la mia de locuitori:
Ciorogârla 7,2, Chiajna 9.90, Corbeanca 8.23, 1 Decembrie 8.39, Dobroești 9.28, Mogoșoaia 8.32, Otopeni 8,80, Snagov 8.16, Voluntari 8.45, Domnești 7.11