Înainte de a ne despărţi
Fiecare cuplu nou format pleacă la drum, în viaţă, cu o mulţime de speranţe. Una dintre cele mai importante dintre dorinţe vizează durabilitatea cuplului. Partenerii care se simt împliniţi unul în preajma celuilalt şi îşi iau angajamente serioase, speră că sentimentele şi relaţia pe care au închegat-o să rămână nealterate cât mai mult timp, dacă nu pentru totdeauna. Pe măsură ce relaţia evoluează trebuie însă să găsească maturitatea necesară de a împăca aşteptările pe care le au, viziunea idealului de cuplu cu realitatea, adesea constrângătoare şi supusă diverselor provocări.
Din ce în ce mai multe cupluri, copleşite de situaţiile stresante de viaţă, ajung la neînţelegeri şi lipsă de comunicare, aşa încât decizia de a se despărţi pare a fi singura soluţie viabilă.
Sunt însă conjuncturi în care două persoane ajunse în pragul separării, consideră totuşi că relaţia din care vor să iasă ar mai merita o şansă.
Ce ar trebui să facă partenerii dintr-un cuplu, înainte de a lua decizia definitivă de a se despărţi:
-Să încerce cel puţin o terapie de cuplu
De ce ar apela la terapie când deja consideră că totul este pierdut?
În primul rând, pentru că un psiholog poate asculta cu imparţialitate punctele de vedere diferite şi poate sprijini ambii parteneri în efortul lor de a găsi o cale comunicare, de conştientizare a cauzelor problemelor din cuplu.
Pe de altă parte, dacă totuşi nu vor găsi pe parcursul psihoterapiei o cale de împăcare, vor avea şansa de a se cunoaşte mai bine şi, cel puţin,vor reuşi să se despartă în termeni civilizaţi, fără resentimente.
-Să caute să spargă monotonia, rutina din relaţie
Ar putea hotărâ să meargă împreună într-o vacanţă unde să reîncerce apropierea sau să se înscrie la un curs de dans pe care să îl frecventeze împreună. Este indicată orice activitate relaxantă, agreată de ambii parteneri. Un timp de calitate pe care cei doi îl petrec frecvent împreună poate reînvia sentimentele ce i-au legat la un moment dat.
-Să decidă o despărţire provizorie.
O pauză le poate oferi un timp doar pentru ei, momente în care nu mai sunt în conflict unul cu celălalt. Detaşându-se, s-ar putea că rănile mai vechi să se poată vindeca. Partenerii pot înţelege mai clar măsura ataşamentului care i-a ţinut până atunci împreună.
Sigur că o separare provizorie poate deveni definitivă atunci când cei doi nu mai găsesc o cale de reconciliere dar le poate servi în acelaşi timp drept un exerciţiu util al vieţii trăite unul fără celălalt.
-Să clarifice în mod conştient care este partea de vină a fiecăruia, să-şi asume responsabilitatea pentru eşecul cuplului.
Într-un moment lipsit de tensiune, să încerce să petreacă un timp împreună încercând să discute despre problemele apărute în relaţie, căutând să găsească soluţii. Şi unul, şi celălalt dintre parteneri trebuie să aibă ocazia să îşi spună pe rând părerea în legătură cu motivele care cred ei că au dus la fragilizarea relaţiei.
Orice adult trebuie să se asigure că nu proiectează, că nu pune în cârcă partenerului povara insatisfacţiilor lui personale, că nu-l acuză de fapt pe celălalt de propriile nereuşitele. În această situaţie, o despărţire şi formarea unui nou cuplu, cu un alt partener, nu va duce la rezolvarea problemelor individuale şi nici nu va garanta viabilitatea cuplului nou format.