MENIU

În România, decesele cauzate de caniculă au crescut cu 25%. Climatologii avertizează: vor fi multe zile cu temperaturi de peste 50 de grade

Climatologii avertizează: vor fi multe zile cu temperaturi de peste 50 de grade

Numărul zilelor extrem de călduroase, în care temperatura atinge 50 de grade Celsius, aproape s-a dublat în ultimele trei decenii, potrivit unei analize făcute de BBC. În plus, astfel de maxime termice se înregistrează acum în mai multe zone ale lumii decât înainte. Între 1980 și 2009, temperaturile au trecut de 50 de grade Celsius, în medie, în aproximativ 14 zile din an. 

Între 2010 şi 2019, s-au înregistrat în 26 de zile pe an. După o vară în care, în Europa şi Canada, mercurul termometrelor a urcat spre 48-49 de grade, climatologii avertizează că, în curând, ar putea trece şi de 50.

Ne confruntăm cu aceste valuri de căldură pentru că am pus dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră în atmosferă, și în felul acesta am crescut temperatura medie globală, a spus Bogdan Antonescu, expert în fenomene meteo extreme.

Este normal ca, atunci când ai o creștere cu 1,1 grade, cum avem în prezent, tot ce înseamnă temperaturi extreme să apară mai frecvent.

Problema cea mai mare cu valurile de căldură și cu temperaturile extreme este că ele au efect direct asupra sănătății. Un studiu arată că la nivel global a crescut cu 37% numărul de decese cauzate de căldură, scrie ziare.com. În România, cazurile în care avem decese cauzate de temperaturile ridicate au crescut cu 25%. Deci 25% mai multe decese cauzate de schimbările climatice. Asta înseamnă 100 de decese în București, undeva între 10, 12 decese în Iași, Cluj sau Timișoara.