România are o "plasă de siguranţă" pentru minim 6-7 luni, în caz de CRIZĂ MAJORĂ
Ministrul delegat pentru Buget, Darius Valcov, a declarat că în urma negocierilor cu FMI pe bugetul pe 2015 nu s-a renunţat la "bufferul de siguranta al ţării", adica acei bani care au rolul de "plasa de siguranta" in cazul unei crize majore.
Ministrul pentru Buget spune că suma de siguranţă de care dispune România a crescut de la 4,1 mld euro în timpul guvernării Boc la 9,25 mld. euro, în prezent.
"Ii asigur pe romani ca nu s-a renuntat la bufferul de siguranta al tarii, adica acei bani care au rolul de "plasa de siguranta" in cazul unei crize majore. Mai mult decat atat, acea rezerva este protejata si in crestere fata de perioada de dinaintea guvernului Ponta. Reamintesc pentru o corecta informare a cititorilor dvs, ca Emil Boc a lasat un buffer de 4,1 mld euro iar in prezent, Romania are un buffer de 9,25 mld euro (plasa de siguranta pentru minim 6-7 luni). Acesti bani nu sunt in pericol si nimeni nu ii va folosi pentru niciun alt interes, decat cel national, in cazul unei crize, pentru plata salariilor si pensiilor romanilor", a declarat Valcov pentru Hotnews.ro.