MENIU

Impact mortal, între două mașini, pe un drum din Harghita. O pasageră a murit, șoferii sunt în stare gravă la spital

Foto arhivă

Un șofer de 39 de ani a făcut o depășire greșită și a intrat în plin într-o mașină condusă regulamentar de un bărbat de 55 de ani. 

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Vlăhiţa au fost sesizaţi, duminică, în jurul orei 14:25, prin intermediul numărului unic 112, despre producerea unui eveniment rutier la ieşire din localitatea Căpâlniţa, a informat IPJ Harghita.

 

Din primele cercetări efectuate de echipa operativă deplasată la faţa locului s-a constatat că un bărbat de 39 de ani, din Căpâlniţa, în timp ce conducea un autoturism pe DN 13/A, dinspre Băile Homorod către localitatea sa de domiciliu, nu s-ar fi asigurat că poate efectua manevră de depăşire în condiţii de siguranţă şi  a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din judeţul Covasna.

 

În urma impactului, o femeie, de 53 de ani, pasageră în autoturismul condus de covăsnean, a decedat, iar cei doi conducători auto au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri.

 

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest fiind înregistrată o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului din Căpâlniţa şi zero în cazul celuilalt şofer.

 

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi ucidere din culpă.

 
Mai multe articole despre:
accident haghita accident dn 13a