Imagini incredibile într-un mall din Capitală! Întrece orice imaginaţie ce au făcut nişte clienţi
Imagini incredibile într-un mall din Capitală, în seara de Moş Nicolae. Mai mulţi bucureşteni au devastat un brad aflat lângă o parfumerie din centrul comercial.
Din imaginile prezentate de jurnaliştii de la CanCan, se vede cum oamenii se îmbulzesc să ia din brad trusele de machiaj, rujurile şi celelalte produse promoţionale agăţate de angajaţii magazinului. Aceştia au încercat să-i oprească, însă a fost în zadar.
În numai câteva minute, în îmbulzeala creată, unei femei i s-a făcut rău, iar bradul a fost distrus. Interesant este că niciunul dintre bodyguarzii centrului comercial nu a intervenit în această situaţie.