MENIU

Imagini cutremurătoare. Un spital din Iaşi arată ca o casă părăsită

<p>Imagini cutremurătoare. Un spital din Iaşi arată ca o casă părăsită</p>

Un spital din Iaşi arată ca o casă părăsită dintr-un cătun. Este vorba despre o secţie a Spitalului de Boli Pulmonare. În urmă cu doi ani ambulatoriul unităţii medicale s-a mutat într-o clădire de patrimoniu pentru că pavilionul principal a intrat în renovare. Au trecut doi ani de atunci şi cei 100 de pacienţi sunt internaţi tot într-o ruină.

Spitalul Paşcanu funcţionează acum într-o clădire construită în urmă cu un secol şi jumătate. Imobilul nu a fost renovat în toţi aceşti ani. Pe lângă cei care vin zilnic la consultaţii, în spital sunt internaţi 75 de adulţi şi 22 de copii, cei mai mulţi fiind diagnosticaţi cu TBC.

Reprezentanții spitalului spun că, în ciuda condiţiilor, pacienţii sunt trataţi corespunzător.

Această situaţie ar putea fi rezolvată în doar câteva luni. Renovările la Spitalul de Pneumoftiziologie s-au încheiat încă din luna octombrie. Sălile stau însă închise pentru că nu s-au organizat până acum licitaţiile pentru achiziţionarea aparaturii.

Până în acest moment, la Direcția Judeţeană pentru Patrimoniu Iaşi nu a fost depus niciun dosar de reabilitare a clădirii în care funcţionează acum spitalul.