Lucian Iliescu a murit! Fostul politician s-a dedicat comunității timp de 4 mandate
Municipiul Giurgiu și-a luat rămas-bun de la Lucian Iliescu, fostul primar care și-a dedicat patru mandate dezvoltării comunității locale. Înmormântarea sa a fost marcată de o ceremonie solemnă, la care au participat familia, prieteni, și personalități importante din viața politică și culturală a orașului.
Fostul primar Lucian Iliescu a murit
Ceremonia religioasă a avut loc la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului”, unde slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, alături de un sobor de preoți și diaconi. Printre cei care au venit să își aducă omagiul s-au numărat foști lideri politici, actuali și foști șefi de instituții, precum și reprezentanți ai comunității locale.
La înmormântare au fost prezenți Niculae Bădălău, fost lider PSD Giurgiu, Marin Anton, fost lider PDL, deputatul Alexandru Andrei, și cunoscuți ziariști. De asemenea, mai mulți primari care au colaborat strâns cu Lucian Iliescu în timpul mandatului său au venit să își exprime respectul și recunoștința.
Cortegiul funerar s-a oprit și în fața Primăriei Giurgiu, un loc simbolic pentru cariera îndelungată a fostului primar.
Cine a fost Lucian Iliescu
Lucian Iliescu, care a împlinit 78 de ani pe 24 iulie 2024, a fost un lider remarcabil pentru orașul Giurgiu, conducând destinele municipiului cu pasiune și dăruire. Pe lângă funcția de primar, a mai deținut și funcția de senator în legislatura 2012-2016 și a fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Fostul edil a murit pe 27 iulie 2024, la doar câteva zile după ziua sa de naștere.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Fostul primar Lucian Iliescu a murit / Sursa foto - Giurgiuveanul