Ignatul, 20 decembrie 2018. Tradiții de tăierea porcului
Ignatul, 20 decembrie 2018. Ignatul, ziua în care, conform traditiei, este sacrificat porcul din bătătură. Nu unui zeu, ci pentru îndestularea familiei si pentru respectarea unei traditii păstrate din tată în fiu. Se presupune că această traditie ar înainta în istorie, chiar până la zeii antici. Semnificatia centrală a ritualului era moartea si renasterea, distrugerea si restaurarea. Odată cu aparitia crestinismului a fost împrumutat foarte usor Sfântul Ignatie, împletindu-se mai multe legende pe seama lui. Dar între Sfântul Ierarh Ignatie, care a murit martir pentru Hristos, si legendarul Ignatie, care îsi omoară tatăl din greseală si apoi se căieste devenind sfânt, este o mare diferentă. Cu toate acestea, românii încă mai taie porcul de Sfântul Ignatie, dar acum totul are alte conotații și semnificații.
Ignatul, 20 decembrie 2018. Tradiția tăierii porcului în preajma sărbătorii Nașterii Domnului este întâlnită în marea majoritate a zonelor din tara noastră. Nu poate fi numit gospodar țăranul care nu creste cel putin un porc în bătătură. Un an întreg îl hrănește și îl îngrașă, astfel încât la iarnă slănina să fie cât mai groasă. De obicei, ziua când se înjunghie porcul este 20 decembrie, atunci când în calendarul ortodox este trecut Sfântul Ignatie Teoforul.
Porcul este însemnat în frunte cu Sfânta Cruce. Porcul nu mai primește mâncare cu o zi înainte, pentru ca matele să fie cât mai ușor de curătat. A doua zi, dis-de-dimineată, înainte să se trezească nevasta si copiii, ca să nu le fie milă, gospodarul împreună cu câtiva bărbati din sat scot porcul din culcusul său. În timp ce ceilalti îl imobilizează, cel mai curajos îi aplică lovitura fatală. După ce i s-a scurs tot sângele, este pârlit în foc de paie, lemne sau mai nou cu pompa de gaz sau benzină. Urmează să fie spălat, uns cu un strat de sare, pentru ca soricul să fie moale, si apoi acoperit cu un tol. Acum, cei mici au bucuria de a sta deasupra porcului. Pasul următor este cernătuirea sau transarea animalului. Niciodată nu se începe fără însemnarea cu Sfânta Cruce în fruntea acestuia. După ce picioarele au fost îndepărtate, porcul se pune cu burta în jos si i se scot suncile. Urmează muschii, sira spinării, capul, pulpele din fată si din spate, iar pe burtă rămân doar măruntaiele.
Porcul este folosit și ca „oracol”. Din bătrâni se spune că splina porcului este cel mai bun consultant în privinta duratei iernii. Dacă splina este groasă în capăt, e semn de iarnă grea, cu multă zăpadă, dar si de vară cu recoltă bogată. Dacă însă splina este subtire, asta arată că va fi iarnă săracă în omăt, geroasă, primăvara va veni mai repede, iar anul nu va fi foarte îmbelsugat. După ce măruntaiele sunt puse la sare, începe munca femeilor, care curătă matele, pentru ca din ele să facă cârnatul si celelalte preparate specifice din carnea de porc.
Sfântul care l-a purtat în inimă pe Hristos
Pe 20 decemrie îl prăznuim pe Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul. În toate formulele de adresare din introducerile celor sapte scrisori ale sale, el se numeste „Teoforul”: „cel care a fost purtat de Dumnezeu” sau „cel care Îl poartă pe Dumnezeu”. Primul sens face referire la o întâmplare din copilăria lui Ignatie; posibil să fi fost copilul luat în brate de Iisus si dat ca pildă de smerenie ucenicilor Săi (Matei 18, 2-4). Cel de-al doilea sens, mai plauzibil, porneste chiar de la mărturia lui Ignatie, care, în toate epistolele, scrie că Îl poartă pe Hristos în inimă. Se presupune că Sfântul Ignatie a fost hirotonit episcop al Antiohiei de Sf. Ap. Petru, succedându-i acestuia, sau că a fost al treilea episcop, după Evodius. Cert este că a suferit moarte martirică la Roma, în jurul anului 110. Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. După ce împăratul a văzut că nu poate fi întors de la credinta în Hristos, l-a supus la chinuri, dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis la Roma, păzit de zece ostasi, ca să fie dat la fiare în arenă. În drum spre Roma a întărit Bisericile din cetătile prin care trecea. Tuturor le mărturisea că se ruga să fie mâncat de fiare, „ca să ajung pâine curată lui Dumnezeu”. După ce leii i-au sfâsiat trupul, i-au rămas numai oasele cele mari, pe care le-au luat crestinii si le-au dus în Antiohia. Despicându-i-se inima în mai multe părti, s-a descoperit că fiecare bucată purta scris, cu litere de aur, numele Mântuitorului. În tara noastră, părticele din moastele Sfântului Ignatie Teoforul se află la Schitul Darvari din Capitală, în Catedrala episcopală din Galati, dar si la Mănăstirea Tismana.
Si ce legătură au toate astea cu tăiatul porcilor?
Niciuna. Obiceiurile românesti de Sfântul Ignat asează peste traditia crestină numeroase elemente precrestine. În plin post al Crăciunului o sărbătoare legată de tăiatul porcului si degustarea cărnii nu are niciun suport în doctrina crestină, dimpotrivă. Dar străvechea lume rurală românească avea propriile ritmuri. La începutul iernii se tăia porcul iar acest sacrificiu se făcea după anumite ritualuri păgâne care s-au transmis până azi. Asa se face că însusi Sfântul Ignat a devenit personajul a numeroase legende în care apare mai degrabă ca un tăran sfătos de la noi. Uneori frate cu Mos Crăciun, bate la usa unui bătrân si îi cere să taie porcul si să dea mâncare copiilor. Alteori e el însusi un bătrân care îsi doreste copii si se lasă ispitit de diavol. În fine, în unele legende Ignat e un fiu neîndemânatic care vrea să taie porcul si scapă tăisul securii în teasta tatălui său. Oricum, între Sfântul din traditia crestină si cel din traditia românească nu există nicio legătură. E unul din numeroasele exemple de suprapunere a crestinismului peste vechi ritualuri păgâne.