MENIU

Icoana făcătoare de minuni de la mânăstirea Ghighiu a ajuns în Capitală - Pelerinaj la Biserica Sf. Gheorghe Nou

Icoana Făcătoare de Minuni de la mănăstirea Ghighiu a ajuns în București Foto: ZiarulLumina

Icoana făcătoare de minuni de la mănăstirea Ghighiu a ajuns în Capitală. O mulțime de credincioși vin în pelerinaj la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou, acolo unde icoana va rămâne pentru încă trei zile. 

Duminică, la ora 10.00 va avea loc Liturghia la Pelerinaj la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, din centrul Capitalei, ocrotită de Sfinţii Martiri Brâncoveni.

În ziua prăznuirii Adormirii Născătoarei de Dumnezeu vor fi săvârşite slujba Acatistului de la ora 09:00, Sfânta Liturghie de la ora 10:00, iar seara, de la ora 17:00, slujba Acatistului Icoanei Maicii Domnului „Siriaca”.
În ziua hramului bisericii, de sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, luni 16 august, vor fi săvârşite Utrenia și Sfânta Liturghie, iar la final slujba Parastasului pentru ctitorii lăcaşului de cult.
Icoana va rămâne spre închinare până la sfârşitul acestei zile.

Pelerinajul care a adunat sute de oameni este organizat în ajunul uneia dintre cele mai mari sărbători creștine, Adormirea Maicii Domnului.

„Și am avut acest privilegiu, cu binecuvântarea Preafericirii Sale și bunăvoința maicilor de la mănăstirea Ghighiu, să aducă chipul Maicii Domnului zugrăvită într-o icoană numită "Siriaca", cunoscută ca mare făcătoare de minuni, în pelerinaj, aici, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou”, a declarat preotul paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe cel Nou, Emil Cărămizaru.

Cei care s-au rugat la icoana "Siriaca" spun că aceasta face într-adevăr minuni.

„Eu am venit într-o zi la biserică, că mi-era foarte rău și cum am ajuns pe scările bisericii, mi-a dat o putere așa, să zbor”, a mărturisit o femeie venită în pelerinaj.

O altă femeie a relatat că a trăit trei miracole după ce s-a rugat la icoană: „Ne-a ajutat, în mod deosebit, de două ori până acum, în viață”.

Și maicile de la mănăstirea Ghighiu vorbesc despre minunile petrecute în viețile credincioșilor care au venit, de-a lungul timpului, să se roage la icoana Maicii Domnului.

 

Mai multe articole despre: