Liviu Dragnea rămâne în închisoare! Decizia este definitivă
Magistraţii instanţei supreme s-au pronunţat cu privire la recursul în casaţie formulat de fostul lider PSD Liviu Dragnea, în dosarul în care a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare.
ÎCCJ a decis, definitiv, să respingă recursul lui Liviu Dragnea. Fostul șef al PSD rămâne în închisoare și va plăti cheltuielile de judecată!
Un complet de cinci judecători de la instanța supremă a respins, marți, definitiv recursul în casație făcut de Liviu Dragnea și celelalte persoane condamnate din dosarul DGASPC împotriva deciziei prin care au primit pedepse cu executare.
Liviu Dragnea a spus, săptămâna trecută, în faţa magistraţilor de la instanţa supremă, că a recurs la recurs în casaţie deoarece de 8 luni se află în spatele gratiilor deşi este nevinovat, iar procurorii au spus mai multe neadevăruri în acest dosar.
„Vreau să mă refer la un neadevăr, şi anume că eu le-am cunoscut pe Anisia şi Botorogeanu, ca multe alte neadevăruri folosite de acest parchet Nu am iniţiat acest recurs doar pentru că aş fi nevinovat, pentru a ieşi cu orice preţ din închisoare. Am făcut acest demers, sunt complet nevinovat, stau de 8 luni nevinovat în Penitenciar. Nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la dispoziţia dumneavoastră dacă voi sta nevinovat sau dacă admiteţi casaţia. (...) Cred cu tărie în nevinovăţia mea”, a spus fostul lider PSD în faţa instanţei supreme, scrie Mediafax.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în luna mai, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.
În prezent, Liviu Dragnea este încarcerat în Penitenciarul Rahova.