Hoți de lemne prinși la furat de polițiștii din Covasna
Patru bărbați au fost prinși în timp ce transportau lemne fără niciun documente în județul Covasna. Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz.
În data de 27.02.2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu lucrători silvici din cadrul cadrul ocoalelor silvice Tălișoara și Hatod, au executat o acțiune în sistem integrat, pe raza orașului Baraolt și a comunelor Vâlcele, Hăghig, Belin, Aita Mare, Brăduț, Bățani, Vârghiș, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația în vigoare din domeniul silvic.
Astfel, în jurul orei 15:00, pe raza localității Ariușd, pe DC 33, au fost identificate patru atelaje hipo încărcate cu material lemnos din specia gorun.
Cei patru bărbați care efectuau transportul nu dețineau documente de transport din care să rezulte proveniența materialelor lemnoase transportate.
Din verificări a rezultat faptul că materialul lemnos provine de pe raza localității Ilieni, iar cei patru bărbați ar fi sustras materialul lemnos de la nivelul unei exploatări autorizate. Continuarea pe realitateadecovasna.net.