MENIU

Horoscopul dragostei, săptămâna 5 - 11 august. Burlacii și burlăcițele nu vor scăpa de energiille astrelor decise să le fie pețitoare

Horoscopul dragostei, săptămâna 5 - 11 august

Îndrăgostiții vor trece prin tot felul de teste încă din prima zi a săptămânii, iar evenimentele cosmice îi vor pune, de multe ori, în încurcătură. Nici burlacii sau burlăcițele și nici persoanele din cupluri nu vor scăpa de efectele energiilor împrăștiate în Univers de mișcările planetare.

Pe 5 august, Mercur retrograd în Fecioară va provoca discuții aprinse în cuplurile din zodiac. Nervozitatea va atinge cote maxime, astfel că partenerii pot ajunge la capătul răbdării. Reproșurile și certurile mărunte se vor transforma în conflicte greu de stins dacă jumătățile întregului nu vor găsi puterea să își controleze pornirile vulcanice.

Pe data de 7, Mercur în Fecioară formează o conjuncție cu Venus în Fecioară. Acesta este momentul din săptămână în care lucrurile încep să se așeze, căci planeta iubirii vrea să salveze relațiile aflate în pericol. Această poziționare astrală va sprijini comunicarea deschisă, care poate repara orice problemă, oricât de veche sau nouă ar fi.

Când Luna se mută în Balanță, pe 8 august, anumiți nativi vor simți că ating stabilitatea emoțională după care tânjeau. Nu le va mai fi greu să poarte discuții sincere cu persoanele față de care simt ceva special. În plus, dacă vor observa că sentimentele sunt reciproce, nu vor mai avea rețineri. Nu le va mai păsa nici de diferențele existente între ei și vor lăsa dragostea să îi cuprindă.

3 zodii se despart în august 2024. Mercur retrograd are de gând să le strice casa

Ultima zi a săptămânii aduce împăcări neașteptate, ceea ce înseamnă că unele zodii se pot întoarce la fostele iubiri. Interesant, nu? Sextilul format între Luna în Scorpion și Venus în Fecioară le va încuraja să facă mici compromisuri când vine vorba de sentimente curate.

Berbec

În această perioadă, reușești să atingi un echilibru între pasiune și liniște. Vei găsi persoana care îți calmează toți demonii interiori și, în același timp, vei trăi experiențe nebunești alături de ea. Este interesant cum săgeata lui Cupidon lovește fix în inimă!

Taur

Dacă ești în căutarea iubirii, această săptămână te poate duce mai aproape de jumătatea ta. Important este să ai deschiderea de a cunoaște persoanele din jur și de a descoperi ce se ascunde în spatele aparențelor pe care le afișează. Este posibil să îți dai seama că omul potrivit era lângă tine de multă vreme.

Gemeni

Tânjești după discuții profunde și spirituale cu partenerul/a, dar ea s-ar putea să aibă alte dorințe în aceste zile. Ca să nu vă certați din cauza diferențelor vizibile, ați putea încerca să ajungeți la un numitor comun. Uneori, calea de mijloc salvează situația.

80 de adevăruri uimitoare despre Leu: Ce nu știai despre această zodie fierbinte

Rac

Vei folosi energiile acestei perioade pentru a te dezvolta și pentru a deveni cea mai bună versiune a ta. Este posibil să îți neglijezi sufletul pereche și să îl provoci să deschidă subiecte aprinse de discuție. Astrele îți recomandă să faci tot ce ține de tine pentru a menține un echilibru în relație.

Leu

Ești în căutarea jumătății perfecte, însă Universul vrea să mai aștepți puțin. Deși crezi că ești pregătit/ă pentru a întâlni iubirea vieții tale, astrele au simțit că mai ai câteva lecții de învățat. Pregătește-te intens dacă vrei să treci testele ce vin înainte de o relație stabilă!

Fecioară

În intervalul 5 - 11 august, vei pune nevoile tale pe primul loc, din dorința de a deveni un om mai bun pentru persoana de lângă tine. Energiile astrale te vor ajuta să îți îndeplinești scopul, însă îți vor pune și câteva piedici în drumul spre perfecționare în numele iubirii.

Horoscop special: Mercur intră în retrograd pe 5 august și e decis să dea peste cap viețile tuturor. Cum te va afecta, în funcție de zodie

Balanță

Simți nevoia să flirtezi din ce în ce mai mult cu persoana pe care o placi, doar că îți este puțin teamă să nu pari insistent/ă. Pentru a evita situațiile neplăcute, poți încerca să folosești comunicarea directă pe post de scut. Astrele îți recomandă să spui ce simți, în loc să dai semnale ce pot fi interpretate greșit.

Scorpion

În aceste zile, va trebui să fii mai atent/ă la felul în care le explici oamenilor din jur ce simți. Mulți ar putea să înțeleagă diferit cuvintele pe care le rostești, așa că poți apela direct la fapte, ca să nu ma lași loc de interpretări. Sufletul pereche oricum va aprecia mai mult gesturile frumoase decât vorbele deșarte.

Săgetător

Nu te va mai interesa că tu și partenerul/a nu aveți prea multe în comun. Energiile cosmice te vor ajuta să înțelegi cât de importantă este chimia de moment, ceea ce înseamnă că vei face abstracție de toate diferențele care vă despart. Va fi o săptămână pasională!

Cine este cel mai mare dușman al tău, în funcție de zodie. Astrele te sfătuiesc de cine să te ferești

Capricorn

Această săptămână îți va testa limitele, avertizează astrologii. O să fii foarte ocupat/ă, în timp ce persoana de lângă tine îți va cere mai multă atenție. Va fi nevoie să alegi modul în care gestionezi această situație delicată și să îți dai seama dacă acesta este genul de partener/ă pe care îl vrei alături pentru tot restul vieții.

Vărsător

În perioada următoare, vei începe să vorbești deschis despre viața amoroasă și să îți exprimi dorințele și așteptările. Universul te va auzi și îți va trimite în cale destule oportunități, așa că trebuie să profiți din plin de ele. Ești gata să încerci lucruri noi în iubire?

Pești

Mercur retrograd te va face să fii mult mai critic/ă atât cu tine, cât și cu persoana iubită. Încearcă să vezi partea plină a paharului și să îți domolești pretențiile, mai ales dacă știi că nu îți plac discuțiile în contradictoriu. Doar echilibrul interior îți poate salva relația din ghearele energiilor negative.

Horoscopul săptămânii 5 - 11 august. Stelele se alianiază pentru patru zodii norocoase care își vor vedea dorințele împlinite