MENIU

Horoscopul dragostei, săptămâna 2 - 8 septembrie. Emoțiile preiau cârma gândirii. Unele semne zodiacale ar putea să se trezească în situații limită

Horoscopul dragostei, săptămâna 2 - 8 septembrie

În săptămâna 2 - 8 septembrie, horoscopul dragostei aduce o vibrație intensă pentru toate zodiile, dar în special pentru acelea care navighează prin ape tulburi. Unii nativi se confruntă cu emoții contradictorii, iar incertitudinea în relații pare să-i țină departe de țărmul iubirii.

Prima zi a săptămânii este extrem de importantă pentru nativii îndrăgostiți, fiindcă este un moment al noilor începuturi aduse de Luna Nouă în Fecioară.

După aceea, pe 4 septembrie, Marte ajunge în constelația Racului, făcând emoția să influențeze orice decizie a zodiilor. Toate vor fi mult mai sensibile, iar unele chiar vor pierde controlul asupra propriilor decizii. Se vor lăsa conduse de fluturii din stomac și vor ajunge să se scalde în ape tulburi. Doar răbdarea și înțelepciunea le poate scoate pe țărmul iubirii. Până să ajungă la mal se vor lupta cu demonii din adâncuri și vor cădea în capcanele întinse de persoanele care pretind a fi altceva decât sunt.

Pe 6 septembrie, când Luna în Balanță formează un sextil cu Mercur în Leu, comunicarea va rezolva neînțelegerile dintre posibilii parteneri, făcându-i să se lămurească în privința așteptărilor pe care le au.

Horoscopul dragostei pentru luna septembrie 2024. Astrele sunt puse pe șotii și testează relațiile. Trei zodii sunt norocoasele lunii

Finalul de săptămână aduce alte energii nu tocmai pozitive, împrăștiate în întreg Universul de pătrarul format între Mercur în Leul și Uranus în Taur. Îți amintim că Uranus este retrograd, așa că problemele din cuplu vor fi accentuate și de impactul mișcării acestui astru.

Horoscopul dragostei pentru săptămâna 2 - 8 septembrie, în funcție de zodie

Berbec

În aceste zile, poți planifica întâlnirea perfectă. Dacă vrei să îți surprinzi jumătatea, ai toate șansele să găsești o metodă prin care să impresionezi. În cazul în care ești singur/ă, trebuie să te asiguri că nu te încrezi prea tare într-o persoană care vrea doar să se joace cu tine. Nu risca să îți pierzi identitatea!

Taur

Ai multe opțiuni când vine vorba de a-ți umple viața amoroasă, dar simți că niciuna nu te mulțumește. Astrele îți recomandă să rămâi la fel de sigur/ă pe tine ca până acum și să nu te complaci într-o relație doar de dragul de a nu fi singur/ă. În caz contrar, vei ajunge să îți plângi de milă.

Gemeni

Va trebui să înveți să le oferi celor dragi mai multă afecțiune și, în special, persoanei iubite. Dacă nu îi spui ce simți, riști să o pierzi și să te trezești al/a nimănui, într-o mare de prădători. Fii mai implicat/ă în relația pe care o ai!

Zodiile care își găsesc sufletul pereche mai târziu în viață. A doua căsnicie va fi cea a iubirii adevărate pentru ele

Rac

Confuzia nu te va lăsa să ai discuții liniștite cu partenerul/a, ci te va împinge să provoci unele conflicte greu de stins. Pentru o săptămână liniștită, trebuie să lucrezi mai mult la capitolul autocontrol și să nu îți mai verși frustrările pe omul de lângă tine. Iubirea este despre răbdare, înțelegere și toleranță.

Leu

În aceste zile, vei fi tentat/ă să petreci prea mult timp în compania prietenilor și să le cumperi consumația de la ieșirile în oraș. S-ar putea ca la finalul săptămânii să ai parte de neînțelegeri în cuplu, fiindcă sufletului pereche îi va fi greu să accepte generozitatea ta exagerată față de alții. Certurile cauzate de bani nu îți sunt deloc străine, nu?

Fecioară

Energiile astrale îți vor scoate la suprafață frumusețea interioară și le vor da voie celor din jur să te vadă așa cum ești. Ce înseamnă asta? Că există șanse mari să cucerești fără efort o persoană care te privește cu atenție. Dacă te va vedea sincer/ă și deschis/ă, s-ar putea îndrăgosti iremediabil de tine.

Patru zodii care renasc odată cu venirea toamnei. Vor avea parte de protecție divină și reușite pe aproape toate planurile

Balanță

Zilele acestea ești cu capul în nori, căci săgeata lui Cupidon te lovește într-un moment de sensibilitate maximă. Din fericire, persoana iubită va încerca să îți redea echilibrul pe care l-ai pierdut și te va ajuta să te concentrezi pe relația voastră, dar fără să uiți de lumea înconjurătoare.

Scorpion

Prietenii și familia vor înțelege, în sfârșit, că ai nevoie să pui viața amoroasă pe primul loc. Îți vor lăsa timp și spațiu pentru a te cunoaște mai bine cu persoana iubită, astfel că vei putea să afli mai multe despre ea. Te așteaptă o săptămână plină de surprize, chiar dacă vor mai apărea și mici neînțelegeri.

Săgetător

Nu mai ești sigur/ă pe sentimentele tale? Universul știe ce să aducă în viața ta și va aștepta momentul potrivit pentru a te surprinde plăcut. Până atunci, trebuie să te axezi pe dezvoltarea personală și pe creșterea iubirii de sine. Astrele vor să știi că nu îți poți găsi jumătatea dacă nu te apreciezi suficient.

Uranus intră în retrogradare de la 1 septembrie și stă acolo până în ianuarie 2025. Cele mai întunecate frici ies la lumină. Ce teste va trebui să trecem, în funcție de zodie

Capricorn

În această perioadă, vei prinde mai mult curaj pentru o confruntare cu persoana care te-a rănit, spun astrologii. Amintește-ți cât de mult contează liniștea ta interioară și nu intra în conflicte doar de dragul de a trăi o satisfacție de moment. În loc să ceri explicații de la trecut, mai bine te-ai concentra pe prezentul în care îți poți întâlni viitorul.

Vărsător

Relația ta merge pentru că doar tu lupți să o salvezi? În iubire este nevoie de doi și te vei convinge de asta în zilele ce vor urma. Nu îl poți purta pe celălalt la nesfârșit pe umerii tăi, așa că trebuie să iei atitudine și să stabilești limite clare în conexiunea cu partenerul/a.

Pești

Dacă ai așteptări prea mari în iubire, s-ar putea să fii dezamăgit/ă de iubit/ă. Astrele te sfătuiesc să nu îți lași gândurile să ajungă prea departe, chiar dacă simți că emoțiile intense te împing de la spate. Nu uita să iei în considerare și ce simte cel/cea de lângă tine!

Horoscopul săptămânii 2 - 8 septembrie. Se anunță zile norocoase pentru zodiile inventive, care profită de toate șansele scoase în cale