Herson cere alipirea de Rusia fără referendum, Kremlin EZITĂ - Sudul Ucrainei, strategic pentru PUTIN - Harta
Rușii care au cucerit Herson, din sudul Ucrainei, cer alipirea cu Federația Rusă cât mai curând, fără o consultare a localnicilor aflați sub ocupație. Kremlinul le transmite acestora că este necesar referendumul, ca și în cazul Crimeei, în 2014. Apărarea Herson, necesar Kremlinului pentru culoarul cu Crimeea din Donbas, este amenințată de avansul forțelor ucrianene care deja au recucerit mai multe localități la nord de Herson. Orașul sub ocupație rusă are deja monedă locală rubla, media este cea din Rusia, în curând se va înființa și o bancă rusă.
Forțele proruse din Herson îi cer lui Putin să devină parte din Rusia - agenția de presă Tass
Autoritățile pro-Kremlin din Herson, ocupat de forțele ruse de la începutul lunii martie, îi vor cere lui Vladimir Putin să devină parte a Rusiei, transmite agenția de presă TASS, potrivit BBC.
„Herson este Rusia. Va exista un decret bazat pe apelul nostru către Vladimir Putin și va exista o cerere de introducere a regiunii în Federația Rusă”, a transmis administrația militară rusă din Herson, potrivit Nexta.
Anunțul ocupanților ruși vine după ce ucrainenii pare că încetinește avansul rușilor. Forțele armate ucrainene au anunțat marți că au recucerit mai multe localități de la nord de Harkov: Cerkaski Tișki, Ruski Tișki, Borșceova și Slobojanske.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, i-a transmis că locuitorii din Herson trebuie să-și decidă singuri soarta, sugerând că este necesar un referrendum. Peskov spune că trebuie să existe o bază legală clară pentru o astfel de mișcare, la fel ca cea pentru anexarea Crimeei de către forțele ruse în 2014.
Ucraina a anunțat deja că nu va recuoaște referendumul, acuzând că vor fi voturi false.
În Hersonul ocupat, autoritățile militare ruse l-au demis pe primar, au introdus rubla rusă ca monedă de circulație locală și au blocat canalele de televiziune ucrainene, fiind difuzate programele televiziunilor centrale din Rusia. Și internetul a fost deconectat de la legătura ucraineană, fiind legat de cel rusesc. De asemena, locuitorilor li s-a cerut să își facă pașapoarte, rusești, după modelul pe care îl urmează Rusia în orice zonă ocupată. În același timp, la sfârșitul lunii mai se așteaptă să fie înființată o bancă rusă în Herson, potrivit TASS.
Potrivit șefului regiunii Herson, Kirill Stremousov, banca poate fi integrată din Republica Populară Donețk.
„Trebuie să trecem complet la ruble. În următoarele săptămâni, o bancă se poate deschide în regiunea Herson", a declarat acesta miercuri, scrie TASS.
Înainte de invazie, Herson avea o populație de 290.000 de locuitori, potrivti fostului primar ucrainean alungat de ruși, aproape 40% dintre ei au fugit din oraș până acum.
De ce este atât de important Herson pentru Kremlin
Herson rămâne singurul oraș important pe care forțele ruse l-au capturat la o săptămână de la începutul invaziei în Ucraina, în primele zile din luna martie.
Orașul, port fluvio-maritim pe Nipru, foarte aproape de Crimeea și coasta de sud, este foarte necesar Rusiei pentru a asigura culoarul terestru din republicile proruse spre Crimeea. Astfel, Herson, de la vărsarea râului Nipru, pe coasta Mării Negre, va fi un oraș-cheie pentru Rusia.
Importanța sa strategică poate fi văzută în harta de mai jos, care arată ce părți ale Ucrainei se află sub control militar rus.
Harta regiunilor controlate de Rusia