MENIU

Halucinant ce se întâmplă la Teleorman: cadavrele sunt cărate cu maşinile personale

Halucinant ce se întâmplă la Teleorman: cadavrele sunt cărate cu maşinile personale

De câteva luni bune, Serviciul de Medicină Legală Teleorman nu are șofer. În aceste condiții, polițiștii sunt nevoiți să transporte persoanele găsite decedate pe stradă cu mașinile personale sau cu mijloace puse la dispoziția lor de către cetățeni, uneori fiind vorba chiar și despre căruțe.

În cadrul unui interviu acordat unui post local de televiziune, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție Teleorman, Silviu Mocanu, a mărturisit că polițiștii teleormăneni sunt obligați să care morții cu autoturismele personale sau cu ajutorul cetățenilor.

Motivul este acela că Serviciul de Medicină Legală Teleorman nu mai are un șofer angajat de câteva luni, iar responsabilitatea unei noi angajări revine Spitalului Județean de Urgență din Alexandria. Spitalul, în schimb, se spală pe mâini, menționând că singura sa responsabilitate intervine în cazul morților rezultate din accidente sau a crimelor.

Din păcate, nu vorbim în acest caz doar despre o situație jenantă pentru oamenii legii, obligați să găsească mijloace proprii pentru transportul cadavrelor, dar și despre o încălcare a procedurilor legale. Pentru că, potrivit normelor procedurale, în primă instanță, la fața locului se prezintă Ambulanța, care constată decesul, apoi polițiștii, care constată împrejurările în care acesta s-a produs și, în ultimă instanță, serviciul de medicină legală, care transportă cadavrul.

În Teleorman, pe fondul lipsei de interes și de personal, se experimentează un veritabil scenariu absurd. În care autoritățile ridică din umeri neputincioase, chiar și în fața legii.

 

Sursa: Realitateadeteleorman.net

 

Mai multe articole despre:
poliţie cadavre Teleorman