MENIU

Halep - Anisimova | Simona Halep, lăudată de o mare campioană: "Wow"

Halep - Anisimova. Lindsay Davenport, fosta mare campioană, a lăudat-o pe Simona Halep pentru parcursul de la Roland Garros.

Halep - Anisimova. Davenport a spus, conform prosport.ro: "În circuit este o foarte mare concurenţă. Sunt multe fete care cred că au o şansă de a câştiga. Nu ştii niciodată ce se va întâmpla. Este mai deschis decât era pe vremea mea. Ca analist TV, când trebuie să dăm pronosticurile înainte de turneele de Mare Şlem, mi-am zis - Doamne! Înainte, era clar - Serena! Nici măcar nu trebuia să te gândeşti. Acum este diferit. Acum trebuie să pui mintea la contribuţie".

Apoi a continuat: "Simona Halep este forţa numărul unu pe zgură. Este atât de muncitoare, este neobosită şi atât de determinată. Se mişcă cum n-aş fi îndrăznit să visez, te lasă wow! cu ce face pe teren. Dar, acum o văd şi mai calmă, mai aşezată, mai răbdătoare cu ea. Este favorita clară a sezonului pe zgură, din punctul meu de vedere, şi depinde doar de ea. Cum va gestiona, cum va reacţiona, nu are nimic garantat".

Când joacă Simona Halep la Roland Garros, în sferturile de finală

Simona Halep, locul 3 WTA, o va întâlni pe jucătoarea americană Amanda Anisimova, locul 51 mondial, astăzi, de la ora 13:00, în sferturile de finală de la Roland Garros.

Meciul va avea loc pe arena Philippe Chatrier.

Duelul Halep - Anisimova ar fi trebuit să aibă loc ieri, însă a fost amânat din cauza ploii.