Guvernul vrea amnistie fiscală pentru PFA, CASS și drepturi de autor. Ce promite Victor Ponta
Guvernul vrea amnistie fiscală pentru PFA, CASS și drepturi de autor, măsura vizând persoanele aflate în proces cu ANAF și fiind prevăzută într-un proiect de lege, care ar urma să fie discutat, miercuri, în ședință de Guvern, informează Realitatea TV.
"Miercuri trebuie să fie în ședință de Guvern un proiect de lege care sa prevada foarte clar ca tot ce e in trecut pana la 1 iunie, sume pe care exista procese intre ANAF si diversi contribuabili referitoare la PFA, PFI, DDA, CASS, in general pentru cei care nu au venituri sau au venituri foarte mici, la acele diurne pentru soferi, deci toate cele in care noi ne aflam intr-o multime de procese, avem miercuri proiect de lege - sigur, Parlamentul urmeaza sa-l dezbata, Camera Deputatilor e decizional - si vrem sa facem un moment T0: dom'le, pana aici, stergem, ca a fost legislatia buna sau rea, oamenii au cunoscut-o sau nu au cunoscut-o. Avem procese care ne costa mai mult decat banii pe care ii recuperam, dupa care, de la 1, oricine greseste, plateste", a spus Victor Ponta, potrivit Ziare.com.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala a suspendat, saptamana trecuta, emiterea deciziilor privind regularizarea contributiilor de asigurari sociale de sanatate (CASS) pentru anul 2012, dupa ce unii contribuabili au fost instiintati ca au de platit sume mai mari decat veniturile obtinute.
Persoanele care obtin venituri din dobanzi, dividende sau chirii, indiferent de valoare, sunt obligate sa achite contributii de asigurari sociale de sanatate calculate la o baza lunara, care nu poate fi mai mica decat salariul minim brut pe tara.
In februarie, ANAF anunța că va emite din oficiu decizii de anulare a platii CASS, impuse anterior pentru persoanele fizice care nu aveau obligatia acestei plati, iar persoanele care au achitat banii vor avea dreptul la restituirea sumelor platite. Procedura a fost decisa de Guvern, printr-un proiect de lege, dupa ce, la inceputul anului, cateva mii de copii din Curtea de Arges si din localitatile limitrofe care au alocatiile pe card au primit instiintari de plata de la ANAF prin care sunt anuntati ca au de achitat cate 468 de lei, reprezentand CAS pe anul 2012, printre cei notificati numarandu-se copii de zece ani sau nedeplasabili.