MENIU

Guvernul vine cu surprize. Mai multe zile libere pentru bugetari

Vești bune pentru bugetari. Guvernul vrea să dea mai multe zile libere angajaților de la stat. Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică un proiect în acest sens.

Guvernul vrea să dea mai multe zile libere angajaților de la stat. Iată proiectul publicat pe site-ul Ministerului Muncii. 

”HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articol unic: Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 13 iunie 1995, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (1) al articolului 1 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins: “(1) Salariaţii din administraţia publică și din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată de 21 sau 25 zile lucrătoare, în raport cu vechimea lor în muncă, după cum urmează:

Vechimea în muncă/Durata concediului

- până la 10 ani 21 zile lucrătoare

- peste 10 ani 25 zile lucrătoare

” 2. Alineatul (2) al articolului 1 se abrogă. 3. Articolul 3 se abrogă. 4. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins: “Pe baza criteriilor şi a determinărilor făcute în condiţiile art. 19, durata efectivă a concediului suplimentar de odihnă se aprobă după cum urmează: a) de miniştrii sau de conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, pentru salariaţii din aparatul propriu şi din unităţile subordonate; b) de prefectul judeţului, pentru salariaţii aparatului prefecturii; c) de consiliul judeţean sau local, pentru salariaţii din serviciile publice judeţene, respectiv locale, precum şi din unităţile subordonate; d) de consiliul de administraţie al regiei autonome cu specific deosebit, pentru salariaţii din aceste unităţi; e) de conducătorul altor instituţii publice, pentru salariaţii din aparatul propriu şi unităţile bugetare subordonate. 5. Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins: “Pentru salariaţii din ministere, alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi din celelalte unităţi bugetare, trimişi să lucreze în străinătate, în ţări cu climă greu de suportat, durata efectivă a concediului de odihnă suplimentar, diferenţiat pe ţări şi zone geografice, se aprobă, în limitele prevăzute de art. 18 alin. (1), de ordonatorii principali de credite.”

Mai multe articole despre:
guvern lege bugetari proiect zile libere