Guvernul nu contestă decizia CCR privind purtatul măștii în aer liber, dar așteaptă motivarea
Deciziile CCR nu se pot pune în discuție, transmite purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Acesta a afirmat că Executivul așteaptă motivarea deciziei care stabilește că obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiul public a fost neconstituțională.
„Deciziile CCR nu se pot pune în discutie, dar așteptăm motivarea și de îndată Guvernul va lua o decizie în conformitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Reacția vine în condițiile în care decizia CCR nu a vizat fondul ordonanție de urgență, ci faptul că aceasta nu avea avizul Consiliului Legislativ.
Judecătorii CCR au decis, marți, în unanimitate, că este neconstituțional actul normativ care prevede că pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.