Guvernul separatist al Cataloniei, acţiune-surpriză pentru separarea de Spania
Guvernul separatist al provinciei spaniole Catalonia a prezentat luni noua sa Trezorerie, care urmează să colecteze impozitele după eventuala declarare a independenței față de Spania, informează Agerpres.
„Astăzi implementăm structurile necesare pentru a pregăti Catalonia să facă posibilă voința pe care și-o vor exprima catalanii la referendum", a declarat Carles Puigdemont, prim-ministrul guvernului catalan, într-o conferință de presă la Barcelona. Separatiștii sunt pregătiți să-și înființeze și propriile servicii de asistență socială și diplomatice, separate de ale Spanie, menționează Agerpres.
Până acum, fiscul din Catalonia percepea doar 5% din impozitele din provincie, restul fiind încasate direct de administrația centrală. Sub conducerea lui Puigdemont, începând din 2016, Trezoreria catalană și-a mărit numărul de angajați de la 321 la aproximativ 800 și are acum 32 de centre, față de patru anterior. Ministerul spaniol de finanțe a avertizat luni că orice contribuabil care plătește impozite unei alte structuri decât cea legală este pasibil de sancțiuni, iar sumele datorate vor fi considerate ca neplătite.
Pe 1 octombrie, autoritățile provinciale conduse de Puigdemont intenționează să desfășoare un referendum privind independența. Parlamentul regional urmează să adopte săptămâna aceasta legea de organizare a consultării populare. Madridul consideră ilegal orice astfel de demers și a anunțat va acționa în justiție pentru a anula actul normativ și îi va pune sub acuzare pe toți cei care vor participa la referendumul interzis de Curtea Constituțională a Spaniei.