MENIU

Guvernul PSD - ALDE, la un pas să cureţe tot businessul privat românesc

Dureri de cap pentru mediul de afaceri
Afacerile, blocate de birocraţie şi corupţie

Guvernul PSD - ALDE este la un pas să cureţe tot businessul privat românesc, afirmă presa de specialitate, astăzi, pe prima pagină. Trecerea contribuţiilor la angajat, split TVA-ul şi mai ales posibila condamnare la închisoare a celor care au restanţe la contribuţiile sociale – pensii, sănătate şi şomaj sunt criticate în mod virulent de experţi şi ziariştii de business. 

Ziarul Financiar şi Profit.ro relatează, astăzi, pe prima pagină, despre câteva dintre măsurile economice pe care Guvernul vrea să le impună de la 1 ianuarie şi care, în opinia specialiştilor, vor afecta semnificativ businessul celor care se chinuie să-şi facă un loc între firmele mari. 

,,În acest an, 2017, cu cea mai mare creştere economică din Europa, Guvernul PSD şi ALDE, partid care se consideră liberal, a pus pe masă patru măsuri fiscale: 1. split TVA, respectiv blocarea banilor de TVA într-un cont special; 2. trecerea contribuţiilor sociale din sarcina companiei în sarcina angajatului; 3. schimbarea legislaţiei muncii şi introducerea pontajului; 4. pedeapsa cu închisoarea pentru cei care nu reţin şi nu plătesc contribuţiile şi impozitele în contul angajaţilor. Dacă ar fi să ne luăm după datele prezentate de Ministerul Finanţelor, în acest moment, 157.798 de angajatori care au restanţe la contribuţiile sociale – pensii, sănătate şi şomaj – sunt pasibili cu închisoarea'', afirmă Ziarul Financiar.

Aceste companii plăteau salarii la 2,076097 milioane de angajaţi. Dintre acestea 155.102 au capital privat, iar 2.696 au capital de stat sau majoritar de stat. Interesant este că cei mai mari datornici sunt companiile de stat.

Profit.ro relatează, pe de altă parte, despre o altă măsură controversată – obligativitatea negocierilor colective cu angajaţii, pentru transferul contribuțiilor sociale. Experţii afirmă că măsura este neclară, în contextul amendamentelor depuse în Parlament, şi că o parte dintre firme ar putea constata, în perioada următoare, după expirarea termenului de 20 decembrie, că, de fapt, intră sub alte prevederi care nu-i obligă la inițierea negocierilor. Experţii spun că, în aceste condiţii, firmele nu au altceva de făcut decât să aştepte ca parlamentarii să decidă cum vor lămuri acest haos legislativ.

Mai multe articole despre:
null