MENIU

Olguţa Vasilescu, veste proastă pentru şomerii de pe urma pestei porcine

Guvernul promite 500 de lei/lună tuturor celor care au rămas şomeri ca urma a închiderii sau restrângerii acţivităţii în fermele afectate de pesta porcină. Anunţul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, în şedinţa de guvern. Vestea proastă a venit câteva ore mai târziu, de la ministerul Muncii, condus de Lia Olguţa Vasilescu: banii îi vor primi doar cei care au cel puţin 6 luni vechime.   

 "Se acordă o compensaţie neimpozabilă de 500 de lei pe lună pentru toţi cei care şi-au pierdut slujbele ca urmare a pestei porcine. Ajutorul se acordă pe o perioadă de cel mult şase luni de la data înregistrării încetării activităţii," a precizat şefa Guvernului.

Compensaţia se acordă suplimentar indemnizaţiei de şomaj. 

Câteva ore mai târziu, precizările au venit din partea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. "Ordonanța de urgență aprobată de Guvern stabilește niște condiții minime pentru acordarea compensației, printre care și vechimea de 6 luni la același angajator. Acest principiu este respectat în toate situațiile în care sunt reglementate măsuri de protecție socială și are ca scop evitarea eventualelor solicitări abuzive de plată a acestor drepturi."

Până la finele lunii august, peste 1.000 de români au rămas fără locuri de muncă, potrivit unei estimări făcute de Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România.

Comisarul european pentru agricultură, inspecție în România pentru pesta porcină

Mai multe articole despre:
porcină