MENIU

Guvernul lui Giuseppe Conte a obţinut şi susţinerea Camerei Deputaţilor

<p>Premierul italian Giuseppe Conte</p>

După votul de marţi din Senat, şi Camera Deputaţilor de la Roma şi-a exprimat miercuri susţinerea pentru guvernul lui Giuseppe Conte, care astfel îşi preia oficial atribuţiile, transmite AFP.

Deputaţii italieni au votat în număr de 350 în favoarea guvernului format de Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Liga (extremă dreaptă), în timp ce 236 au fost împotrivă, iar 35 s-au abţinut.

Noul şef al guvernului de la Roma va înregistra vineri şi sâmbătă, în Canada, prima sa prezenţă internaţională, cu prilejul summitului G7.

"Primul lucru pentru Italia va fi să se facă cunoscută, al doilea, să se facă respectată", a declarat acesta presei.

Guvernul prezentat de Giuseppe Conte obţinuse marţi în Senat 171 de voturi "pentru", 117 "împotrivă" şi 25 de "abţineri".

"Dacă populism înseamnă să asculţi nevoile persoanelor, atunci revendicăm acest lucru", a afirmat Conte.

Nou venit în politică, necunoscut italienilor în urmă cu două săptămâni, acest avocat în vârstă de 53 de ani a susţinut în faţa Senatului primul său discurs de politică generală.

El a confirmat fără surpriză obiectivele aflate în "contractul" guvernului său: reducerea fiscalităţii, lupta împotriva imigraţiei clandestine, venituri de inserţie pentru persoanele cele mai defavorizate şi renegocierea anumitor reguli europene, începând cu cele referitoare la dreptul de azil, prevăzute în Acordul de la Dublin, care face ca esenţialul cheltuielilor pentru primirea migranţilor să apese asupra ţărilor din prima linie, ca Italia.

"Europa este casa noastră", a mai declarat el, revendicând, de asemenea, apartenenţa Italiei la Alianţa Nord-Atlantică. 

Sursa

Mai multe articole despre:
guvern Italia conte