Guvernul, criticat pentru o altă ordonanță: "Efecte dezastruoase pentru mediul economic"
Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale a solicitat marţi Ministerului Muncii să revină asupra Ordonanţei 60, despre care susţine că "suprataxează" angajatorul şi că "are efecte dezastruoase pentru mediul economic, fără nici o minimă predictibilitate".
"Deşi am cerut cu insistenţă Guvernului României respectarea dreptului la muncă al celor 2000 de persoane cu dizabilităţi greu angajabile, din unităţi protejate autorizate, Ordonanţa nr. 60, votată vineri 4 august 2017 şi publicată ieri, este categorică. Angajatorii cu peste 50 de salariaţi, care nu au 4% dintre aceştia persoane cu dizabilităţi vor plăti o taxă dublă la buget, faţă de cea de până acum (salariul minim brut pe economie X numărul de persoane cu dizabilităţi neangajate/lună), fără a mai avea şi alte opţiuni că până acum", se arată într-un comunicat de presă al federaţiei, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, până acum legea permitea şi cumpărarea de produse şi servicii de la unităţile protejate autorizate, operatori economici în cadrul cărora mai bine de 30% dintre angajaţi sunt persoane cu dizabilităţi.
"Practic, prin această modificare a art. 78 al Legii 448/2006, Guvernul spune clar: cine nu angajează persoane cu dizabilităţi, plăteşte taxa lunară şi dublă, evident colectată 'pentru promovarea şi protecţia persoanei cu dizabilităţi', în fapt fără a se putea demonstra că aceşti bani se cheltuie pentru scopul enunţat", mai arată aceeaşi sursă.
În opinia reprezentaţilor Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, ordonanţa a "tăiat" singura facilitate pe care o aveau aceste unităţi protejate autorizate.
Potrivit sursei citate, reprezentanţii unităţilor protejate susţin că nu va creşte semnificativ angajabilitatea persoanelor cu dizabilităţi, deoarece există un număr important de persoane cu dizabilităţi grave care nu pot fi angajate pe piaţa liberă a muncii, iar angajatorii nu au condiţii şi specialişti care să lucreze cu aceştia şi să îi poată integra la locul de muncă.
"În schimb, unităţile protejate se apropie de faliment, deoarece nu vor face faţă concurenţei pe piaţă, iar angajaţii lor persoane cu dizabilităţi vor intra în şomaj şi automat vor fi excluse din societate. Pe de altă parte, nici privaţii şi nici instituţiile publice nu pot angaja peste noapte, pentru că nu au posturi create, organigrame şi bugete aprobate, mai ales că ordonanţa intra în vigoare de la 1 septembrie anul acesta", afirmă aceeaşi sursă.
Totodată, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale susţine că fără loc de muncă persoanele cu dizabilităţi vor rămâne şi "fără o sursă de venit, fără servicii sociale şi vor fi excluse din societate".