MENIU

Guvernul a adoptat lista vaccinurilor decontate. Ce zice Rafila despre obligativitatea vaccinării

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Foto: Profimedia

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat decizia Executivului de a adopta o hotărâre privind lista vaccinurilor care vor fi decontate în perioada următoare.

În cadrul unei conferințe de presă desfășurată la Palatul Victoria, ministrul a anunțat implementarea unui nou regim de decontare, care va acoperi între 50% și 100%. În consecință, începând de la 1 septembrie, vaccinurile împotriva gripei vor putea fi decontate pentru persoanele care se încadrează în categoriile la risc, iar din 1 decembrie, alte tipuri de vaccinuri vor fi și ele compensate.

"Este o modificare a hotărârii de Guvern 720 din 2008 şi se introduce o nouă listă, sublista E se numeşte, cu denumiri comune internaţionale corespunzătoare vaccinurilor pentru decontare. Regimul de decontare va fi între 50 şi 100%. Iar această hotărâre va intra în vigoare imediat, pentru că de acum, din luna septembrie, vor putea fi decontate pentru categoriile la risc vaccinurile gripale, iar de la 1 decembrie, celelalte vaccinuri. Şi aş vrea să le enumăr: pneumococic, meningococic, HPV, DTP, acelular pentru adulţi, vaccinul hepatitic tip B, vaccinul Rubeola Rujeola Oreion, respectiv vaccinul varicelic, care vor fi compensate în proporţie variabilă, în funcţie de categoria care este recomandată de către Comitetul Naţional de Vaccinologie", a precizat Rafila.

Alexandru Rafila, prima reacție după cel de-al treilea DECES de la Crevedia - Noi date despre pacienții cu arsuri grave

Ministrul Sănătății a menţionat că unele dintre vaccinuri, precum cel antigripal, se vor putea administra direct în farmacie. Totodată, Rafila a declarat că această compensare se va realiza prin solicitarea unei prescripţii la medicul de familie.

"Compensarea acestor vaccinuri îndepărtează orice fel de discuţie şi de suspiciune legată de obligativitatea vaccinării, pentru că, în mod evident, obţinerea unui vaccin prin compensare se realizează prin solicitarea unei prescripţii la medicul de familie şi, ulterior, achiziţia vaccinului compensat integral sau parţial de către beneficiar în farmacie. Unele dintre vaccinuri se vor putea administra direct în farmacie - mă refer în special la vaccinul gripal - pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care doresc să se protejeze împotriva gripei", a spus Rafila.

Pe de altă parte, oficialul de la Sănătate a anunţat că Guvernul a modificat legea 152 din 2020 privind legea prevenţiei, pentru a putea fi elaborat un Plan naţional de promovare a sănătăţii şi prevenire îmbolnăvirilor pentru o perioadă de patru ani.

Cadrele medicale de la maternitatea Botoșani vor fi OBLIGATE să simtă: Cursuri de empatie pentru cei care au ignorat-o pe gravida care s-a stins din cauza nepăsării

"Noi am făcut modificări la acest act normativ încât să putem să avem un Plan naţional de promovare a sănătăţii şi prevenire îmbolnăvirilor, iar acest plan să poată să fie aprobat prin hotărârea Guvernului României şi să cuprindă activităţile de promovare a sănătăţii şi prevenire a îmbolnăvirilor pentru o perioadă de 4 ani, în colaborare cu toate ministerele şi instituţiile publice cu atribuţii în acest domeniu", a explicat ministrul.

În cadrul conferinței de presă a fost anunțată modificarea Legii Nr. 249/2020 privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului.

"Şi aici se introduce această noţiune a Planului naţional de prevenţie a diabetului zaharat şi de asemenea, între alte activităţi, se propune aprobarea condiţiilor privind organizarea şi funcţionarea Registrului naţional de Diabet şi de prediabet prin hotărârea Guvernului României şi posibilitatea de utilizare a datelor înregistrate în acest registru de către Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică", a mai precizat Rafila. 

Rafila, prins cu minciuna! Câte paturi sunt, de fapt, pentru marii arși, în România - Cifre dezastruoase, la 8 ani de la Colectiv