MENIU

Guvernanții au pus definitiv gând rău păcănelelor! Modificări legislative majore: „Eliminăm orice vulnerabilitate”

Noi modificări în funcționarea sălilor de jocuri. Foto/Arhivă

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a anunţat, luni, că se pregăteşte o nouă modificare legislativă cu privire la interzicerea păcănelelor.

Anume, introducerea pedepsei penale pentru eliberarea de adeverinţe false care atestă numărul de locuitori dintr-o localitate, precum şi pentru operatorii care desfăşoară activitatea în continuare, fără adeverinţă.

"Aşa cum spuneam atunci când am votat legea, vă spuneam că este un proiect-pilot, că este o luptă foarte grea cu industria jocuri noroc, industrie foarte bogată în România şi că, probabil, va fi nevoie să modificăm în acte normative ulterioare eventuale vulnerabilităţi. Iată că în România astăzi, deşi este interzisă activitatea în localităţile sub 15000 de locuitori, există câteva, puţine adevărat, localităţi în care primarii eliberează adeverinţe că au peste 15.000 de locuitori, deşi nu au şi există anumiţi operatori care păstrează deschis chiar şi fără această adeverinţă", a afirmat Simonis, la Parlament.

El a precizat că modificările care vor fi aduse actului normativ în vigoare fac referire la eliberarea acestei adeverinţe privind numărul de locuitori din localitate.

"Incriminează ca fiind faptă penală eliberarea adeverinţei de peste 15.000 de locuitori acolo unde nu sunt 15.000 locuitori. Incriminează ca fiind faptă penală desfăşurarea activităţii fără această adeverinţă. Reglementează foarte clar ce înseamnă UAT-uri, pentru că au fost unii care au considerat că unitatea administrativ teritorială este şi judeţul şi toate judeţele în România au peste 15.000 şi facem referire foarte clar la localitatea respectivă şi ne referim, evident, la ultimul recensământ, cel din 2021, dacă nu mă înşel", a spus Alfred Simonis.

El a subliniat că este vorba de "o nouă lovitură" pentru industria jocurilor de noroc din România.

"Practic, după ce această lege va intra în vigoare şi această modificare, eliminăm orice vulnerabilitate a primei legi votate şi se vor închide şi cele 5% care nu s-au închis în localităţile sub 15.000 de locuitori. Este o nouă lovitură pe care o dăm industriei jocurilor de noroc în România", a adăugat Simonis.

Potrivit preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, în spaţiul public au existat adeverinţe false privind numărul de locuitori dintr-o anumită localitate.

"Este foarte binevenită această reglementare pentru că nu ne-am imaginat că, dacă vorbeşti de UAT-ul respectiv, cineva va interpreta că este judeţul unitatea administrativ-teritorială şi nu localitatea. Şi mai e o chestiune: făcând o faptă penală, poate poliţia să meargă şi să controleze. ONJN -ul nu are capacitatea să verifice zeci, poate mii, sute de săli de jocuri din mediul rural. Prin urmare, practic, deşi cetăţenii pot sesiza la poliţie, nu are cine să meargă să verifice. Incriminând-o ca faptă penală, poate poliţia să meargă să ceară autorizaţia de funcţionare, să ceară acreditarea respectivă de la ONJN şi adeverinţa doveditoare a numărului de locuitori din localitate", a mai spus Alfred Simonis.

El a adăugat că, după ce modificările vor fi adoptate, legea va fi "foarte clară".

"Sunt absolut convins că, după ce această lege va intra în vigoare, nu se va mai juca nimeni să danseze, să încerce să interpreteze într-un fel sau altul legea. Lege va fi foarte clară", a susţinut Simonis.

Propunerea legislativă care modifică în acest sens Codul penal a fost luni adoptată pe articole şi urmează ca votul final să fie dat în şedinţa de marţi.

Potrivit modificărilor adoptate, desfăşurarea fără adeverinţă a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc ori desfăşurarea acestora într-un spaţiu amplasat într-o localitate cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Eliberarea de către primărie a adeverinţei ce atestă numărul de locuitori cu nerespectarea datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică rezultate din ultimul recensământ al populaţiei şi locuinţelor, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

De asemenea, "fapta prin care se tulbură folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă. Fapta prin care se împiedică folosinţa normală a locuinţei prin punerea titularului dreptului de folosinţă în situaţia de a nu-şi putea exercita în mod firesc dreptul său, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate".

Mai multe articole despre:
modificari lege sali jocuri sali jocuri