MENIU

Grupul Wagner, armata de mercenari a lui Putin, trimis în Donbas - VIDEO

Mercenarii Grupului Wagner, descris drept armata privată a lui Vladimir Putin, au ajuns Svitlodarsk, orașul a cărui cucerire ar putea fi crucială pentru ofensiva rusească din Donbas. Manevra are loc în contextul în care Statul Major General al forțelor armate ucrainene a decis trimiterea în prima linie a Legiunii Internaționale în Donbas, formată din combatanți voluntari veniți din zeci de state. 

Înregistrările video făcute chiar de către mercenarii ruși au fost redistribuite pe Twitter. În filmări se observă și centrala termică Vuhlehirska, una dintre cele mai înalte clădiri din Ucraina, cu o capacitate de producție totală de 3,600 MW.

Un combatant descrie obiectivele militare, iar spre finalul filmării sunt introduse cadre cu oameni pe stărzi, in general vârstinici, în timp ce mercenarul insistă pe faptul că populația civilă, terorizată de "naționaliști", i-a primit bine.

 

Grupul Wagner este o armată de mercenari, supranumită și "armata privată a lui Vladimir Putin". Unități ale trupelor paramilitare au fost desfășurate în Ucraina încă de la debutul conflictului și ar fi avut mai multe încercări ratate de a-l elimina pe președintele Volodimir Zelenski. 

Portalul de investigații Bellingcat a estimat că circa 3.000 de combatanți Wagner și-ar fi pierdut viața în diverse teatre de operațiuni din Ucraina, însă cifra nu poate fi confirmată din surse alternative, potrivit BBC.

 

Mai multe articole despre:
grupul wagner wagner putin wagner azov