Grupare cu ramificații în România și Italia, sub lupa OLAF: Sute de mii de euro din fonduri europene, DETURNATE
Un grup infracţional va fi tras la răspundere în România pentru că a deturnat sute de mii de euro din fondurile UE pentru agricultură destinaţi cultivării roşiilor, anunță Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).
Potrivit sursei citate, grupul, care "nu avea nicio intenţie de a cultiva roşii", a deturnat nu mai puțin de 850.000 de euro din fondurile europene destinate agriculturii. Reprezentanții instituției europene subliniază că "niciun cent din aceşti bani nu a fost cheltuit pe agricultură sau în România", relatează Agerpres.
Întreaga operațiune a fost descoperită în urma unei investigaţii comune a OLAF, împreună cu autorităţile române şi italiene, care a implicat companii ecran, declaraţii funciare false şi documente falsificate.
Grupul obţinea subsidiile în România şi apoi le transfera în conturile unor bănci italiene. Apoi fondurile era utilizate pentru a finanţa alte activităţi criminale, notează OLAF.
Instituţia susţine că acelaşi grup este posibil să fi folosit tactici similare în alte activităţi din România.
Cinci cetăţeni italieni şi patru entităţi din România vor fi urmărite penal în România unei recomandări judiciare a OLAF.