MENIU

Grumpy Cat a câştigat în instanţă despăgubiri record

Grumpy Cat, considerata cea mai morocanoasa pisica din lume, a avut in ultima vreme un motiv sa se incrunte si mai tare: o companie producatoare de cafea i-a folosit imaginea fara drept.

Incalcarea contractului de drepturi asupra imaginii pisicii i-a adus stapanei acesteia, Tabatha Bundesen din Arizona (sudul Statelor Unite), suma de 710.001 dolari. Decizia despagubirii a fost luata de un juriu intr-un tribunal federal din California.

"Am solicitat juratilor suma pe care o considerau justa. Acestia au ajuns la concluzia corecta. Este prima data cand un 'fenomen pe internet' castiga in instanta", a declarat avocatul stapanei lui Grumpy Cat, David Jonelis.

Acesta a mentionat si ca societatea Granada Beverage a semnat un contract pentru a folosi imaginea lui Grumpy Cat pe un sortiment de cafea cu gheata numit Grumppuccino, insa a utilizat-o si pe un alt produs, respectiv cafea macinata.

In plangerea inaintata instantei in 2015, avocatul afirma ca acest "comportament condamnabil al acuzatului a oferit atat pisicii, cat si proprietarilor acesteia motivul de a fi foarte incruntati".

Grenade Beverage a fost acuzata atunci de incalcarea unui contract de utilizare limitata a imaginii lui Grumpy Cat si a marcii sale datand din 2013 "prin comercializarea, in mod repetat, a unor produse neautorizate Grumpy Cat".

Stapana lui Grumpy Cat a castigat milioae de dolari de pe urma publicarii imaginilor cu pisica mereu incruntata. Felina cu ochi mari si albastri a aparut deja in numeroase emisiuni de televiziune, pe coperta unor publicatii precum Wall Street Journal sau New York Magazine si chiar pe Broadway intr-o reprezentare a legendarului muzical "Cats". De asemenea, imaginea sa ilustreaza carti pentru copii, felicitari, tricouri si a fost utilizata pentru realizarea de jucarii de plus si a altor produse.

In plus, Grumpy Cat are si o replica de ceara la Muzeul Madame Tussaud din Washington.

sursa

Mai multe articole despre:
0 despăgubiri Grumpy Cat