Groaznic accident în Brăila. Mama a fost ”decapitată”. Un copil de 8 luni, în comă
Un grav accident de circulație a avut loc în județul Brăila. O femeie a murit, în vreme ce restul familiei se află în stare gravă la spital.
Conform polițiștilor care efectuează cercetarea la fața locului, șoferul a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe şosea, apoi a revenit şi iar a ieşit, scrie Obiectivbr.ro. A sărit şi peste un canal de irigații, iar, în final, mașina s-a răsturnat într-un lan de porumb.
Familia implicată în accidentul rutier de la Însurăței este din Republica Moldova. Autoturismul se deplasa pe DE 584, dinspre Brăila către Slobozia. Bărbatul conducea, femeia ocupa locul din dreapta față, iar copiii, care conform ultimelor informații ar avea, de fapt, 8 luni (copilul care este în comă), şi celălalt 3 ani, se aflau pe bancheta din spate.
Polițiștii spun că femeia a ieşit practic prin parbriz, iar maşina s-a răsturnat peste ea. Polițiștii ajunși la fața locului au povestit că era practic decapitată.