MENIU

Gripa face o nouă victimă în România - al 22-lea deces

Bilanțul victimelor făcute de gripă crește de la o zi la alta. Alți patru români au murit în această dimineață. Niciuna dintre persoane nu fusese vaccinată. De asemenea, victimele aveau și alte afecțiuni grave. Astfel, bilanţul deceselor făcute de gripă în acest moment a ajuns la 22. Între timp, spitalele continuă să ia măsuri pentru limitarea cazurilor de îmbolnăviri. 

Ultimele patru victime ale gripei sunt un bărbat de 67 de ani din Bihor, o femeie de 63 de ani din Arad şi un bărbat în vârstă de 48 de ani din Iaşi şi un alt bărbat în vârstă de 65 de ani din Călăraşi. Bărbatul din Iaşi era internat la Institutul Regional de Oncologie din Iași cu leucemie, iar de două săptămâni se afla la Terapie Intensivă. Spitalul este în carantină, iar acesta este al doilea pacient bolnav de cancer care moare după ce a făcut gripă. Numărul cazurilor este în creștere în toate spitalele din Iași.

Până în acest moment au fost înregistrate 108 mii de cazuri de infecții respiratorii acute, cu 12 procente mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 23 de procente în plus faţă de săptămâna trecută. În continuare vaccinarea rămâne singura măsură eficientă împotriva gripei, spun medicii, însă românii stau destul de prost şi la acest capitol. Doar 864.000 de persoane s-au imunizat în acest sezon.

 

Mai multe articole despre:
gripa deces gripă epidemie gripă Sorina Pintea