Grindeanu, despre desecretizarea arhivei SIPA: S-a făcut un prim pas important!
Premierul Sorin Grindeanu a declarat joi că în ceea ce privește desecretizarea arhivei SIPA s-a făcut un prim pas important, iar în zilele următoare vor mai fi făcuți și alții.
"Am avut o discuție scurtă cu domnul ministru Tudorel Toader înainte de a veni aici. Am înțeles că astăzi s-a făcut un prim pas, un pas important, în tot acest proces de desecretizare a arhivei SIPA. Era necesar acest prim pas. Vor urma, așa cum m-a informat domnul ministru, și alți pași, astfel încât, respectând legile în vigoare, și aici chiar vreau să fac câteva precizări — unele dosare, din ce m-a informat domnul ministru, sunt secrete de serviciu, altele sunt secrete de stat și atunci există proceduri diferite de desecretizare. Dânsul vă va oferi amănuntele necesare, l-am rugat să o facă. Cert este că azi, și e foarte bine, s-a făcut un prim pas, restul pașilor urmând a fi făcuți zilele ce vin", a spus Grindeanu, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă va lua măsuri pentru a vedea cum a fost posibil ca un raport din 2008, care ar fi trebuit să fie secret de serviciu, a apărut în presă, Grindeanu a afirmat că nu știe despre ce este vorba.
"Legea trebuie respectată de toată lumea, indiferent că sunt cei care au dat rapoarte care nu puteau fi date, sunt alții care vor să fie date, eu nu vreau să intru în amănunte, nu știu la ce vă referiți", a încheiat premierul.