MENIU

Grădiniţă construită şi şcoală renovată la Deveselu, de puşcaşii marinei SUA, în mai puţin de un an

<p>Acordarea tichetelor pentru plata "after school", adoptată tacit de Camera Deputaţilor</p>

În mai puţin de un an, puşcaşii marinei Statelor Unite au ridicat la Deveselu o grădiniţă nouă. Clădirea de peste 300 de metri pătraţi are trei săli de clasă, o sală de mese, bucătărie, cabinet medical şi sală de sport. Şi şcoala din Deveselu are o faţă nouă, tot graţie americanilor.

Anul acesta, 46 de preşcolari vor învăţa în noua clădire, iar pragul şcolii l-au trecut 170 de elevi.

Autorităţile locale îşi doresc program prelungit pentru grădiniţă, pentru că foarte mulţi părinţi au solicitat să-şi lase copiii în unitatea de învăţământ şi după prânz. Deocamdată, nu există fonduri pentru cei doi educatori de care ar mai fi nevoie.

Americanii de la Deveselu au ajutat şi la reabilitatea şcolii din localitate. Acum, copiii pot învaţa într-una dintre cele mai moderne unităţi de învăţământ, informează ştiri.tvr.ro.

Colaborarea dintre militarii americani şi şcoala din Deveselu va continua, a promis comandantul unităţii militare, William Garren.

Conducerea şcolii din Deveselu vrea ca din acest an preşcolarii să primească la prânz o masă caldă.

Întreg proiectul, care a cuprins construcţia grădiniţei şi reabilitarea şcolii, a costat peste opt sute de mii de dolari. Fondurile au fost suportate integral de americani.

Mai multe articole despre:
şcoală grădiniţă Deveselu puşcaşi sua