MENIU

Google, amendă URIAŞĂ de la Comisia Europeană. Motivul pentru care gigantul este sancţionat

Google, amendă URIAŞĂ de la Comisia Europeană. Motivul pentru care gigantul este sancţionat 

Comisia Europeană va amenda compania Google cu o sumă record de 4,3 miliarde de euro (cinci miliarde de dolari) din cauza sistemului său de operare Android, relatează Reuters, citând o sursă anonimă.    

Potrivit Reuters, Comisarul pentru Competiţie, Margrethe Vestager, va confirma miercuri amenda, în cadrul unei conferinţe de presă, de miercuri, motivul poziţia dominantă a sistemului de operare Android, care echipează în prezent în peste 80% din smartphone-urile existente la nivel global.

Google a mai fost amendată şi anul trecut de către Comisie, cu 2,4 miliarde de dolari, datorită serviciului său online de căutare a cumpărăturilor.

Suma pe care Google ar putea s-o plătească nu ar fi, însă, şi cea mai mare pe care companie americană din domeniul IT ar trebui să o achite în urma unei anchete a Comisiei Europene. Recordul este deţinut de Apple, care trebuie să returneze Uniunii Europene în taxe suma de 15,4 miliarde de dolari - cea mai mare parte a acestei sume urmând a merge către Irlanda.

Alte companii americane din domeniul IT care au mai primit amenzi sunt Microsoft, amendată de două ori cu aproximativ 1,4 miliarde de euro, compania Intel, care a primit o amendă de 1 miliard de euro, sau Facebook, cu o amendă de 110 milioane de euro.

Mai multe articole despre:
amendă Comisia Europeană google