MENIU

Glanda tiroidă nu trebuie deloc neglijată: iată simptomele care te trimit la medic

Cele mai bune alimente pentru tiroidă

Ni se întâmplă tuturor să ne simțim din când în când epuizați, să constatăm că ne-am îngrășat cu câteva kilograme sau să cădem pradă unei ușoare depresii. Însă, atunci când ne confruntăm cu aceste probleme în mod constant, e posibil ca vina s–o poarte tiroida, glanda cu impact direct asupra creierului, inimii și a altor organe vitale.

Tiroida, cea mai mare glandă a sistemului endocrin uman, are forma unui fluture și se află la nivelul gâtului, în spatele mărului lui Adam. Scopul acestei glande este să producă hormoni tiroidieni, care sunt secretați pentru a ajunge din sânge în toate țesuturile organismului. Acești hormoni sunt indispensabili bunei noastre funcționări, afectând, printre altele, pulsul și tensiunea arterială, nivelul colesterolului, metabolismul energetic, tonusul muscular, văzul și, nu în ultimul rând, dispoziția de zi cu zi. Ne influențează de fapt toate celulele din corp. Nu degeaba specialiștii au denumit tiroida „metronomul vieții“!

Semne de îngrijorare:

Așa cum tipurile de afecțiuni ale tiroidei pot varia, la fel simptomele cauzate de funcționarea defectuoasă a acestei glande sunt diferite. Iată cele mai comune semne că există probleme la nivelul celei mai mari glande endocrine:

  • Nervozitate și tremur (împreună cu agitația, sunt întâlnite mai ales în hipertiroidism);
  • Senzație de minte încețoșată și o concentrare slabă (buna funcționare a creierului poate fi afectată atât în hipertiroidism, cât și în hipotiroidism);
  • Schimbări menstruale (în hipotiroidism, ciclul se prelungește sau devine mai intens, pe când în hipertiroidism se reduce fluxul menstrual);
  • Balonare (retenția de fluide este adesea un semn de glandă tiroidă hipoactivă);
  • Ritm cardiac accentuat (tahicardia și palpitațiile pot anunța instalarea hipertiroidismului);
  • Dureri musculare (pot însoți multe probleme ale glandei);
  • Luat în greutate (o creștere moderată a kilogramelor poate semnala că activitatea glandei este mai redusă decât ar trebui);
  • Nivel ridicat al colesterolului (poate apărea la cei cu hipotiroidism);
  • Intoleranță la căldură sau senzația de frig (cei care au tiroida superactivă se plâng de temperaturile ridicate, pe când cei care au glanda funcționând sub așteptări simt frigul mult mai pregnant).
Mai multe articole despre:
sănătate tiroidă probleme cu tiroidă