Ghiţă Ciobanul riscă până la trei ani de puşcărie
Probleme mari pentru celebrul cioban din Jina. Ghiţă Ciobanul a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină neînmatriculată şi s-a ales cu dosar penal. El riscă acum o pedeaspă cu închisoarea de până la trei ani.
Nu-i mai stă gândul nici la oi! Cel mai cunoscut baci din România a dat de necaz, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Ghiţă Ciobanul, pe numele său adevărat Gheorghe Dănuleţiu, a fost tras pe dreapta de poliţişti, la sfârşitul săptămânii trecute, pe DN1, pe raza localităţii Miercurea Sibiului. Nici prin cap nu i-a trecut că poate avea vreo problemă şi a dat liniştit actele la control. “Am uitat pur şi simplu să verific când expiră numerele la Toyota. Nu mi-am dat seama. Am plecat repede de acasă pentru că am avut o problemă urgentă de rezolvat cu transhumanţa oilor şi m-a oprit poliţia în trafic. Le-am explicat că nu a fost nimic intenţionat. Oamenii m-au înţeles, dar au aplicat legea”, a declarat Ghiţă Ciobanul pentru “Ora de Sibiu”.
El s-a ales cu dosar penal şi riscă acum o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 3 ani sau o amendă.