Gheorghiță Zice, primul ajuns la locul tragediei: "Când am ajuns acolo, totul era sinistru"
Gheorghiță Zice, primul bărbat care a ajuns la locul unde s-a prăbușit elicopterul SMURD la Siutghiol, a relatat în direct la REALITATEA TV, firul evenimentului tragic, în care au murit 4 persoane. Bărbatul regretă că nu a ajuns mai devreme la locul unde s-a prăbușit elicopterul SMURD.
"Sunt dezamagit ca nu am facut mai mult pentru ei. Am ajuns tarziu. Daca ajungeam mai devreme poate puteam face ceva pentru ei. Nu am ezitat nicio secunda, am crezut ca putem face ceva pentru oameni.
M-a sunat seful meu si mi-a spus ca s-a prabusit un elicopter. Cunosc foarte bine zona. Cand am ajuns acolo totul era sinistru. Elicopterul era prabusit. Erau vestele, castile acelor oameni. Erau fiare, bucati din elicopeter, fiare pe o raza de 500 de metri. Nu mai era nimeni in viata, era liniste!
Atunci au venit si baietii de la ISU.
Ei au avut pneumatica cu motor, dar motorul era ridicat. Ei mi-au spus ca au o problema cu motorul, nu le porneste. Ei au spus ca e pentru prima oara cand urca in acea barca.
Noi, impreuna cu cei de la ISU, am saltat de coada avionului si unii dintre pompieri au ridicat-o pe doamna doctor, au pus-o intr-o barca a unui pescar ca sa o duca mai repede.
Ei si-au dat interesul acolo cu noi.
Noi am inteles ca au fost in viata, dar eu nu am auzit, nu i-am vazut.
Mi-am reprosat si eu ca daca ajungeam cu cinci minute mai devreme poate ii salvam. Barca cu care am fost eu avea motorul mai mic si de asta mi-a luat atat de mult timp.
Nu ma consider un erou, nu ma consider nimic. Eu am vrut pur si simplu sa ajut. Poate am gresit noi ca nu am ajuns mai repede, poate au gresit ei!", a spus Gheorghiță