MENIU

Gheorghe Bunea Stancu rămâne în arest la domiciliu

Gheorghe Bunea Stancu rămâne în arest la domiciliu

Magistrații Curții de Apel Galați au respins, marți, ca nefondată, cererea procurilor DNA Galați care au solicitat înlocuirea măsurii arestării la domiciliu, aplicată președintelui suspendat al Consiliului Județului Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, cu măsura arestării preventive. Decizia Curții de Apel Galați este definitivă.

Procurorii DNA Galați au cerut arestarea preventivă a lui Bunea Stancu ca urmare a faptului că inculpatul ar fi luat legătura, în mod indirect, cu suspectul Soare Vasile, directorul firmei Concivia, la care președintele CJ este acționar. Astfel, inculpatul a încălcat una dintre măsurile dispuse prin încheierea din data de 8 august 2014 a Tribunalului Galați, respectiv interdicția să comunice cu ceilalți inculpați, suspecți sau martori.

Miercuri, Bunea Stancu va fi prezent la Tribunalul Galați, unde se va discuta situația lui juridică în condițiile în care pe 6 septembrie expiră cele 30 de zile de arest la domiciliu, moment în care procurorii DNA ar putea cere din nou arestarea preventivă, iar avocații înlocuirea arestului la domiciliu cu punerea sub control judiciar.

Tribunalul Galați a decis vineri, 8 august, ca președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, și vicepreședintelele CJ, Florin Mija, să fie arestați la domiciliu, după ce fuseseră reținuți de procurorii DNA, fiind acuzați de abuz în serviciu în formă continuată și de conflict de interese. Alături de cei doi a fost reținut și șeful biroului Achiziții publice din aceeași instituție, Nicolae Moisiu. Vicepreședintele CJ Florin Mija și șeful de la Achiziții, Nicolae Moisiu, au fost membri în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice la data faptelor și sunt acuzați de abuz în serviciu în formă continuată.