Gest cumplit făcut de o mamă din Iaşi, după ce a fost părăsită de soţ
Un copil în vârstă de opt ani este internat la Spitalul "Sfânta Maria" din Iași, unde a fost adus în comă după ce mama sa i-a dat o supradoză de medicamente, iar apoi femeia a încercat să se sinucidă, înghițind un amestec din aceleași medicamente, Poliția deschizând o anchetă în acest caz.
Potrivit anchetatorilor, vineri, Cristina Benchea, în vârstă de 36 de ani, a încercat să se sinucidă în apartamentul său din cartierul ieșean Mircea cel Bătrân, unde locuia împreună cu fiul ei de opt ani. Femeia a luat un amestec de sedative şi medicamente antidepresive, obligându-l pe copil să ia aceleaşi medicamente.
Cei doi au fost descoperiţi apoi de către tatăl femeii, care le-a spus medicilor ajunși la fața locului că, atunci când a intrat în cameră, fiica sa era leșinată, iar băiatul regurgita medicamentele, pierzându-și apoi și el cunoștința.
"Am fost sesizați cu privire la faptul că atât mama, cât și copilul suferiseră o intoxicație cu medicamente şi au fost duși la spital. Din primele cercetări s-a întocmit un dosar pentru tentativă de omor, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz. În astfel de situații, dacă copilul își va reveni, lucrăm împreună cu cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi, Anca Vîjiac.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Urgență pentru Copii "Sfânta Maria" din Iași, copilul de opt ani şi mama sa au fost aduşi în comă la unitatea medicală.
"Au fost aduși de către SMURD, copilul era în comă profundă, la fel și mama. Din analizele toxicologice a fi reieșit că ar fi luat o serie de medicamente antidepresive. Ulterior, după ce s-a trezit din comă, mama a recunoscut că i-ar mai fi dat copilului și medicamente antitermice. Copilul a menținut o perioadă starea de comă, dar în dimineața aceasta și-a revenit complet. Există în continuare suspiciuni că femeia ar avea probleme psihiatrice și că ea i-ar fi dat copilului toate medicamentele, urmând ca Poliția să investigheze", a declarat, miercuri, dr. Lucian Cernahovschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sfânta Maria" din Iași.
Potrivit medicilor, femeia, Cristina Benchea, a intrat în depresie după ce în 2007 a fost părăsită de soț, depresia fiind amplificată și de moartea mamei sale, câțiva ani mai târziu. Până în prezent, starea de sănătate a mamei nu a permis audierea acesteia de către procurori.