MENIU

George Buhnici își cere scuze pentru declarațiile controversate: „Da, am jignit categorii întregi de oameni” - VIDEO

George Buhnici

George Buhnici și-a cerut scuze public pentru declarațiile jignitoare la adresa femeilor pe care le-a făcut la un festival, la o săptămână după scandalul declanșat de comentariile sale și după ce Consiliul pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat.

„Aș vrea să vă spun că, în urma celebrului interviu pe care l-am dat în urmă cu două săptămâni, am primit acuzații și chiar amenințări din cele mai dure și mai serioase. Și m-am gândit foarte serios la ce am de făcut în perioada următoare.

O să o spun pe șleau. Da, am vorbit ca un mârlan, ca un băiețaș de cartier fără pic de minte-n cap și fără nicio experiență de viață, ca și cum aș fi fost fumat sau cel puțin amețit de băutură. Mulți dintre cei care mă cunosc chiar m-au întrebat dacă nu cumva am fost sub influența unor substanțe. Nu, nu am fost, nu am această scuză. Eram poate doar euforic datorită atmosferei de festival, mai ales după atâta vreme de stat mai mult prin casă. Dar asta nu scuză nimic.

Probabil din dorința de a șoca și de a impresiona audiența (încă procesez tot ce s-a întâmplat și se întâmplă), dintr-o tentativă total neinspirată de umor, am „reușit” să fiu superficial și lipsit de empatie, am jignit categorii întregi de oameni și am obținut într-adevăr un șoc – dar acest șoc a fost în primul rând pentru mine și pentru familia mea, nu numai pentru public.

Vreau să-mi cer scuze public tuturor celor pe care i-am jignit, celor pe care, fără să-mi dau seama, într-o pauză de rațiune , i-am și mai ales le-am agresat prin limbaj, prin grobianism și prin lipsa de politețe.

Așa cum ați aflat probabil, am plătit și încă plătesc scump pentru acest episod, care a făcut atât de multe valuri pe internet și în media. Dar aici, nu voi intra în detalii. Ceea ce am să fac este să îmi reconsider eu în perioada următoare prioritățile, să mă concentrez mai mult pe familie și pe lucrurile de care sunt pasionat și la care mă pricep – case sustenabile, energii regenerabile, tehnologie. N-am să dau curs invitațiilor sau ofertelor care speculează imaginea de „băiat rău”, bădăran și de misogin – consider că această imagine nu mă reprezintă, eu nu sunt și nu pot fi un astfel de personaj. Îi rog pe cei care și-au închipuit că pot reprezenta așa ceva să-și caute în altă parte exponenții. Într-un cuvânt, celor care se gândesc că voi profita de popularitatea pe care am căpătat-o în aceste zile pentru a-mi lărgi gama de preocupări, le spun că NU voi face asta. Nu mă interesează popularitatea de acest fel. Nu o merit pentru că… NU sunt așa. Voi rămâne pe „felia” mea, acolo unde publicul mă cunoaște și, sper eu, încă mă apreciază: tehnologia care ne schimbă viețile în bine.

Îmi pare tare rău. Am învățat foarte multe din această situație extremă și mi-aș dori să învețe și alții din ceea ce mi s-a întâmplat mie. Sper ca această dezbatere, care s-a stârnit, să fie de folos în cele din urmă tuturor. Sper să nu devină doar încă o întâmplare seacă de pe internet, în care toată lumea s-a implicat doar la nivel de comentarii dar nu am învățat de-ajuns cu toții.

În încheiere, vreau să le MULȚUMESC atât celor care mi-au trimis mesaje de susținere, cât și celor care m-au criticat. Și unii și alții m-au ajutat să depășesc această perioadă și să mă trezesc la realitate. Din acest moment, vreau să iau ce e bun și util, să continui să evoluez. Mai vreau să mulțumesc familiei mele, care mi-a fost și îmi este alături și vreau să le spun că îmi pare rău, pentru că, dintr-o inconștiență, i-am expus la acest val național de oprobriu. Ne revedem acolo unde experiența și contribuția mea sunt cu adevărat de folos”, a spus George Buhnici pe canalul său de YouTube.

Mai multe articole despre:
George Buhnici celulita vergeturi