Gardian ucis într-un atac, după noi ciocniri între palestinieni şi poliţia israeliană
Un gardian dintr-o colonie din Cisiordania ocupată a fost ucis într-un atac vineri seară, după o zi de noi ciocniri între palestinieni şi poliţia israeliană pe Esplanada Moscheilor din Ierusalimul de Est şi după mai bine de o lună de violenţe în Teritoriile Palestiniene şi Israel.
Un gardian în vârstă de 20 de ani, staţionat la intrarea în aşezarea Ariel din nordul Cisiordaniei, a fost împuşcat mortal vineri seara de doi atacatori care au fugit cu maşina, potrivit informaţiilor furnizate de armată şi serviciile de urgenţă israeliene, transmite AFP.
Forţele de securitate israeliene au lansat o operaţiune pentru a încerca să-i găsească pe cei doi atacatori în zonele învecinate.
La rândul său, ministerul palestinian al sănătăţii a anunţat moartea unui palestinian în vârstă de peste douăzeci de ani în timpul unei operaţiuni a armatei israeliene în localitatea Azzun, situată la aproximativ douăzeci de kilometri de Ariel, fără totuşi a preciza dacă aceste ciocniri au legătură cu identificarea atacatorilor fugari.
Mişcarea islamistă Hamas, aflată la guvernare în Fâşia Gaza, a salutat atacul din Ariel drept o "operaţiune eroică", spunând că aceasta constitue "o parte a răspunsului poporului nostru la atacurile asupra (moscheii) al-Aqsa", referindu-se la recentele violenţe de pe Esplanada Moscheilor din Ierusalimul de Est.
Vineri au avut loc noi ciocniri pe Esplanadă. Potrivit Societăţii Semilunii Roşii Palestiniene, 42 de palestinieni au fost răniţi, 22 fiind internaţi. Conform martorilor, poliţia a folosit gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene.